Distracție și probe trăznite vineri, 1 noiembrie, la al treilea și penultimul bal al bobocilor din liceele lugojene din acest an. De aceasta dată este rândul tinerilor elevi de la Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu„ să pună mână la treabă și să pună în scenă un spectacol memorabil. Tema pregătită pentru acest an este una secretă, organizatorii spunând despre ea doar că are legătură cu vremurile medievale, dând de înțeles că bobocii se vor lupta să nu cadă pradă furiei regilor din acele timpuri barbare.
Invitat să susțină un concert la finalul balului, cât timp juriul îi va desemna pe Miss și Mister Boboc 2013, este NANE, un cunoscut interpret de hip-hop și rap.
12 perechi vor încerca să facă pe placul juraților și pe cel al publicului, în probele clasice de talente, dans și în cele surpriză, la final doar cei mai buni dintre ei urmând să primească premii. Balul celor de la „Aurel Vlaicu” are loc vineri, 1 noiembrie, cu începere de la ora 17:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Este penultimul bal din 2013, după ce bobocii de la Brediceanu și Hasdeu au participat deja la evenimentele tradiționale de început de an școlar, ultimii care vor organiza un astfel de spectacol dintre liceele din Lugoj fiind bobocii și elevii de clasa a 12-a de la Colegiul Tehnic „Valeriu Braniște”.
VEZI AICI galeria foto cu bobocii de la Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu”