Fidelity by Iulius Mall

4 scoli din Europa, dintre care una din Lugoj participa la un proiect european pentru copiii cu probleme mintale

alexandru rosca lugojElevii și profesorii de la Centrul Școlar pentru Educație Inclusivă „Alexandru Roșca participă de astăzi la un proiect Comenius ce se derulează în patru școli pentru copiii cu probleme mintale ușoare sau grave din Europa. Centrul lugojean, alături de alte trei unități de învățământ din Marea Britanie, Turcia și Portugalia, va efectua vizite și va fi la rândul lui vizitat de către cei din proiect, vizitele având ca scop discuții despre tehnicile de recuperare a copiilor cu probleme psihice.

Timp de cinci zile, la Lugoj vor fi prezenți 18 profesori și elevi din cadrul celor trei școli partenere, care vor participa la activități terapeutice demonstrative în cadrul programului stabilit de comun acord între părți. Elevii vor învăța și din tainele olăritului, în timpul unei vizite la Muzeul Satului de la Timișoara. Proiectul se desfășoară pe parcursul a doi ani, vizita de la Lugoj fiind prima din cele patru pe care partenerii și le vor efectua pe rând în cadrul acestui proiect. Următoarea etapă a parteneriatului va avea loc în Portugalia, anul viitor, la o școală care se ocupă cu educarea copiilor cu deficiențe mintale minore sau severe din orașul Funchal.

Publicitate

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate