Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj va găzdui o expoziție retrospectivă de artă plastică intitulată „Acoladă peste timp”, a artistului plastic Rodica Banciu Regep.
Profesoară universitară și membru fondator al UAPR filiala Timiș, doamna Regep este un nume de referință în arta tapiseriei românești, cu numeroase expoziții naționale și internaționale și mai multe premii și aprecieri.
Rodica Banciu Regep a predat Artă Plastică și în orașul nostru, formând astfel aptitudinile multor generații de dascăli lugojeni. Vernisajul expoziției va avea loc pe 15 februarie 2023, la orele 17:00, la Muzeul Lugoj.