Iulius Mall

Multumim pentru tot! Final de sezon pe teren propriu pentru CSM Lugoj sambata seara

final de sezon csm lugoj unic piatra neamt playyoff

După un sezon plin de victorii, înfrângeri, momente frumoase, dar și grele, CSM Lugoj întâlnește în această sâmbătă, 26 aprilie, cu începere de la ora 18:30, pe Unic Piatra Neamț, în ultima partidă din acest sezon competițional. Deși viitorul echipei se anunță unul sumbru, lugojenii sunt invitați la sală pentru o ultimă partidă în această formulă, pentru un „la revedere” cum se cuvine pentru fetele noastre. Vom avea ocazia să le mulțumim fetelor, antrenorilor și întregului staff pentru fiecare sâmbătă de neuitat pe care aceștia au pus-o în scenă în fiecare etapă de campionat.

Publicitate

Deși nu ne-am calificat într-o cupa europeană, ca și anul trecut, Lugojul a reușit să rămână în primele opt formații ale clasamentului, astfel egalând performanța din ultimii ani, de când la conducerea tehnică a echipei s-a instalat Bogdan Paul. Veștile proaste însă sunt tot mai concludente, deoarece plecarea acestuia de la clubul lugojean a fost confirmată de mai multe ori, de vină fiind situația financiară precară și neschimbată până la această dată. Partida va fi ultima pentru CSM Lugoj în această formație, schimbările pe care lotul le va suferi în vară fiind inevitabile.lugojeanul-news-everywhere,-everytime-bannerA apărut „We are Happy in Lugoj”! LIKE&SHARE

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate