Connect with us

Educație

Mii de elevi lugojeni au început de luni școala în clase. Cele trei scenarii în care se desfășoară orele de curs

Publicat

în

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Ministerul Educației a publicat lista cu fiecare localitate din fiecare județ în parte și scenariul în care se încadrează, pentru ca elevii, profesorii și părinții să știe cu exactitate modul în care se redeschis școlile, în contextul revenirii elevilor în bănci de luni, 8 februarie.

Potrivit Ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, lista publicată cuprinde 3.181 unități administrativ-teritoriale (UAT), cu scenariul în care se încadrează fiecare. Sunt 149 de localitati în scenariul roșu, 903 localitati în galben, 3.181 în verde. 24 vor face cursuri exclusiv online, pentru că au rata peste 6 la mia de locuitori. Iată situația la Lugoj și în satele din zona orașului.

Sorin Cîmpeanu a mai precizat în cadrul conferinței de presă că Ministerul Educației va monitoriza, cu ajutorul autorităților din teritoriu, respectarea tuturor regulilor impuse pentru desfășurarea în siguranță a cursurilor în școli. 

RETIM

„Insistăm pe respectarea următoarelor reguli: distanțarea fizică e extrem de importantă, maximum posibil, minim 1 metru pentru a nu ajunge în situații absurde de blocaj. Mizăm pe capacitatea organizatorică a fiecărui director de școală că va asigura distanțarea maxim posibilă în condițiile date. Scăzând acele categorii de elevi exceptate din perspectiva prezenței fizice, aglomerația din sălile de clasă nu va fi chiar atât de mare cum se prezintă la nivel teoretic”, a declarat ministrul.

În ce situații se suspendă cursurile în școli pentru 14 zile

Potrivit ordinului comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății, se suspendă cursurile pentru 14 zile la apariția primului caz de coronavirus în școală, în învățământul preșcolar și primar. 

În cazul gimnaziului și claselor de liceu, la depistarea unui caz de infectare cu Covid se declanșează ancheta epidemiologică. DSP va decide dacă se vor suspenda cursurile încă de la primul caz sau se așteaptă apariția celui de-al doilea caz.

„La ciclul gimnazial şi liceal, la primul caz se va face o anchetă epidemiologică, se recomandă şi testarea, şi vor fi analizate măsurile, fie se suspendă încă de la primul caz, fie nu e necesară suspendarea, se continuă până la al doilea caz, când se suspendă”, a precizat Cîmpeanu.

Cele trei scenarii pentru redeschiderea școlilor în 8 februarie

scenariul verde – incidența sub 1 la mia de locuitori

scenariul galben – incidența de sub 3 la mia de locuitori

scenariul roșu – incidența de peste 3 la mia de locuitori

În localitățile care se încadrează în așa-numitul scenariu verde, cu relativ puține cazuri, toate școlile se redeschid fizic, copiii merg la școală.

În localitățile care se încadrează în scenariul galben, adică sunt ceva mai multe cazuri de infectare, lucrurile se schimbă în sensul că merg în continuare la școală, mai exact la grădiniță și la școală, copiii de grădiniță, copiii din ciclul primar, clasele I-IV, și copiii din clasele terminale – VIII, XII, XIII.

În cazul în care localitatea intră în scenariul roșu, continuă pentru un timp să meargă la școală și la grădiniță copiii de grădiniță și de ciclu primar, dar ceilalți nu mai merg la școală.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Educație

Tot mai mulți elevi cu coronavirus, la cel mai mare liceu din Lugoj

Publicat

în

Liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoj are deja mai multe clase care au fost trecute în online, după ce mai mulți elevi au fost depistați cu COVID. Directorul instituției, Aurelian Sima spune că situația este supravegheată foarte atent, zilnic, însă numărul cazurilor de copii infectați crește de la o zi la alta.

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

„Din păcate, în momentul de față avem opt clase în sistem online, deoarece în fiecare clasă avem elevi pozitivi. Conform legii, am luat toate măsurile și elevii vor urma cursurile în sistem online, iar în sălile respective au fost montată aparatura necesară pentru transmiterea orelor. Sperăm să nu mai avem și cazuri, în viitor”, ne-a declarat Aurelian Sima.

Liceul „Brediceanu” are și un cabinet unde se pot efectua testări, însă până în prezent aceste testări nu au fost realizate în cadrul liceului.

 

RETIM

Citiţi mai departe

Educație

Peste 20 de elevi și preșcolari au fost depistați pozitivi la Lugoj, după prima săptămână de școală

Publicat

în

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Mai mulți elevi și preșcolari care învață în școlile din Lugoj au fost depistați cu noul coronavirus, la doar o săptămână după începerea noului an școlar. Potrivit datelor furnizate de către autorități, cele mai multe cazuri au fost depistate la Brediceanu, cinci la număr, patru la liceu și unul la gimnaziu.

La Vlaicu, Filaret Barbu și respectiv Anișoara Odeanu, au fost depistate câte un caz. La grădinițele 4 și 1, au fost depistate câte două și respectiv un caz. Alte cazuri au fost depistate și la Braniște, patru, Hașdeu, unul, Școala 4, două, și respectiv Școala 3, trei cazuri, însă potrivit conducerilor acestor școli, elevii erau acasă și nu ar fi intrat în contact direct cu alți elevi.

La clasele cu elevi infectați și care au participat la cursuri s-a impus măsura organizării cursurilor online.

RETIM

Citiţi mai departe

Educație

Profesorii din Lugoj s-au vaccinat în proporție de 50% până la începerea școlii

Publicat

în

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Profesorii timișeni, inclusiv cei din Lugoj, s-au vaccinat în proporție de 50% până la începerea noului an școlar. Potrivit datelor adunate de Inspectoratul Școlar Judetean, doar 3.851 dintre cei 6.695 de profesori au ales să se imunizeze în Timiș.

Rata de vaccinare este și mai mică în rândul personalului auxiliar și nedidactic. Din cei 2.654 de angajati la nivel județean, 1.209 au fost complet imunizati, iar 88 au primit prima doză de vaccin.

Elevii și părinții acestora nu pot afla care dintre profesori sunt vaccinați sau nu. Aceștia pot afla această informație doar dacă dascălii decid să-i înștiințeze, pentru că legea le permite să nu facă public acest lucru.

RETIM

Citiţi mai departe

Educație

Premieră pentru începutul de an școlar la Lugoj, primarul nu va participa la festivitățile din școli

Publicat

în

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Peste 5.000 de elevi din Lugoj și din satele din jur au început de luni dimineața noul an școlar. În timp ce bobocii au intrat pentru prima dată pe porțile noilor școli în care vor învăța, elevii mai mari s-au putut bucura în sfârșit de o oarecare normalitate, revăzându-se cu colegii lor în fața școlii, ca în vremuri normale.

La liceele din oraș, forfota a fost mare încă de la orele 8 ale dimineții, când elevii și părinții acestora au început să apară în fața școlilor. Cu flori și alte cadouri pentru diriginte, tinerii păreau chiar entuziasmați că încep în sfârșit școala normal, fără restricții. Absent de la începerea de an școlar a fost primarul Claudiu Buciu, care rupe tradiția fostului primar Francisc Boldea de a participa la cât mai multe începuturi de an școlar în fiecare septembrie.

“Dragi copii, suntem răspunzători pentru multele neajunsuri printre care trebuie să răzbiți. Am decis să nu particip la nicio manifestare de deschidere a anului școlar. Rolul nostru, al politicienilor implicați în administrație e să facem tot ce putem pentru voi, fără însă a căuta răsplată sau mulțumiri”, a transmis elevilor primarul Buciu.

RETIM

Majoritatea școlilor și liceelor au avut ca oră de deschidere ora nouă dimineața, unele unități preferând să inaugureze noul an școlar de la zece, după caz.

foto: arhiva Lugojeanul.ro

Citiţi mai departe
Publicitate
Publicitate

Cele mai citite