Iulius Mall

Meridian 22 va avea un nou director general. Persoana se ştie deja chiar dacă postul se ocupă prin concurs

Groza (stânga) spune că se pensionează. Boldea spune că nu ştie nimic

Meridian 22, societate ce aparţine Consiliului local Lugoj, va avea un nou director general. Surse din administraţia locală arată că discuţiile pentru schimbarea directorului au început de mai multe zile. Mai mult, după negocieri între PSD şi ALDE, funcţia va fi atribuită unui membru ALDE, chiar dacă trebuie să fie ocupată prin concurs.

Actualul director, Iosif Groza ar fi intrat în dizgraţie după toate discuţiile legate de staţia de epurare, acolo unde Primăria a cheltuit aproape 6 milioane de euro şi obiectivul nu funcţionează la toţi parametrii nici la ora actuală. Primarului Francisc Boldea nu i-ar fi plăcut cum s-a poziţionat directorul Meridian, care a fost printre puţinii  reprezentanţi ai administraţiei locale care au recunoscut problemele.

Publicitate

Francisc Boldea a evitat să comenteze iminenta schimbare a directorului general de la Meridian. „Eu nu ştiu nimic. Eu sunt ultimul care află”, a spus Boldea, pentru Lugojeanul.

Groza confirmă plecarea

Iosif Groza, directorul general de le Meridian spune că schimbarea va avea loc, dar motivul este cu totul altul. „Mă pensionez. Dimpotrivă! Ei au tras de mine să mai rămân, dar nu mai vreau. O să stau până se rezolvă toate problemele cu licitaţiile, după care probabil că voi pleca. Oricum, în mai, trebuie să-mi iau concediul pe anul trecut, pe urmă trebuie să-l iau şi pe cel de anul acesta şi, pe urmă, mai vedem”, a declarat Groza. Directorul Meridian a spus că mai devreme de luna august nu va pleca din funcţie.

Adrian Dimov

Pentru locul ce îl va lăsa liber negocierile între cele două partide, PSD şi ALDE care deţin majoritate în Consiliul Local şi îşi pot impune omul la conducerea societăţii, ar fi dus la un rezultat. Este vorba de Adrian Dimov, membru ALDE, care este agreat inclusiv de primar.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate