Connect with us
Winter in My Town

Administrație

Mai mulți lugojeni au primit ultimatum să taie ambrozia, altfel vor fi amendați cu până la 20.000 de lei

Publicat

în

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

La nivelul Primăriei Municipiului Lugoj s-a constituit o comisie în cadrul măsurilor întreprinse în vederea evitării instalării și răspândirii buruienii ambrozia pe terenurile intravilane sau extravilane din municipiul nostru. Comisia a constatat existența ambroziei pe un număr de 14 suprafețe.

Au fost transmise somații către proprietarii acestor terenuri, atât persoane fizice cât și juridice, situația fiind monitorizată în continuare. În cazul nerespectării de către proprietari a  prevederilor din somații, se vor aplica sancțiuni cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.

Comisia continuă activitățile de identificare a terenurilor cu ambrozie pe toată durata de vegetație. Pe această cale facem un apel la cetățeni să ne ofere sprijin în identificarea zonelor în care mai există ambrozie. Așteptăm fotografii și date de identificare a acestor locații la adresele de e-mail: mediu@primarialugoj.ro sau contact@primarialugoj.ro, pe Facebook sau prin intermediul aplicației CityHealth.

RETIM

În conformitate cu Legea nr. 62/2018, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia. În scopul distrugerii și a prevenirii răspândirii ambroziei, se impune desfășurarea periodică a unor lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice.

1 Comment

1 Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

loading...

Administrație

Mesaje împotriva lui Buciu la intrările în Lugoj. Cartoane cu textul “oraș fără primar” 

Publicat

în

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

După un an de liniște, celebrele conturi false active în campania electorală l-au luat oficial in primire pe noul primar Claudiu Buciu. Oamenii care l-au acuzat pe atunci pe candidatul Buciu de o sumedenie de ilegalități, din spatele conturilor false, au revenit în actualitate.

De această dată, postacii au distribuit pe Facebook poze cu intrările în Lugoj, sub care au montat cartoane cu mesajul “oraș fără primar”. Mesajul a fost postat chiar de 1 Decembrie, Ziua Națională, pe rețelele sociale. În câteva minute, zeci de conturi false, dar și celebrele grupuri ale “societății civile”, au distribuit mesajul care îl viza pe primar. Postarea se referă la cum Lugojul are un primar “antiromân” și “neputincios”.

„E părerea unui traficant de droguri, arestat exact când era președintele organizației de tineret a PSD Lugoj. De 1 Decembrie am depus coroană la Soldatul cu Pușca, deci din nou, minciuni PSD-iste. E greu când nu mai poți fura bani de la stat”, a declarat pentru Lugojeanul.ro primarul Claudiu Buciu.

RETIM

În cursa electorală din 2020, partidul aflat la putere s-a folosit de conturi false pentru a face anti-campanie pentru actualul primar al municipiului.

Citiţi mai departe

Administrație

Sute de copii din Lugoj vor fi premiați pentru colindele pe care le vor înscrie într-un concurs online

Publicat

în

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

750 de copii din Lugoj vor fi premiați pentru colindele pe care le vor înscrie într-un concurs online, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Anunțul a fost făcut de primărie, care va da drumul unei noi ediții a concursului de colinde Iată, vin colindătorii!“ organizat și anul trecut la Lugoj.

Primii 750 de copii înscriși să participe la acest proiect, primesc din partea Primăriei un cadou de Crăciun, reprezentat de o cutie frumos personalizată care conține cărți, jocuri și surprize dulci. Evenimentul se adresează copiilor și elevilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 14 ani.

„Înscrierea copiilor în eveniment se face doar de către cadrele didactice sau de către părinți, prin completarea formularului de mai jos, până cel târziu la data de 10 decembrie 2021. În momentul completării formularului trebuie să și urcați colindul/colindele elevilor dumneavoastră pe internet”, scriu organizatorii.

RETIM

Găsiți aici toate detaliile concursului de colinde.

Citiţi mai departe

Administrație

Certificat verde sau nu la Târgul de Crăciun la Lugoj? Reacția primarului orașului

Publicat

în

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Târgurile de Crăciun se vor desfășura în acest sezon de sărbătoare doar pentru persoanele cu certificate verzi. Se întâmplă la Timișoara, la București, dar și la Sibiu sau alte orașe din România, acolo unde târgurile organizate cu ocazia sărbătorilor au ajuns de renume mondial.

La Lugoj, deși administrația locală mai are doar câteva zile până să organizeze complet târgul, situația privind certificatul verde este ambiguă. Pe de-o parte, administrația locală spune că nu va exista o delimitare a zonei de târg. Potrivit legii, în acest caz nu este nevoie de certificat verde pentru a achiziționa produse de la căsuțe.

Pe de altă parte, edilul șef spune că va respecta legislația de la acea dată, dând de înțeles că s-ar putea totuși ca obligativitatea certificatului verde să fie impusă.

RETIM

“Nu va fi o incintă închisă. Accesul nu va fi restricționat, însă se vor respecta regulile stabilite la nivel național. Se vor respecta regulile stabilite prin legislația în vigoare la momentul derulării evenimentului”, a explicat primarul Claudiu Buciu pentru Lugojeanul.ro

Citiţi mai departe

Administrație

Lista persoanelor care pot să primească în chirie locuințe ANL, la Lugoj

Publicat

în

FOTO Arhiva

Primăria Lugoj a stabilit persoanele care au prioritate la închirierea locuințelor ANL. 58 de solicitanți se află pe această listă, care va ajunge, în ședința din 25 noiembrie la votul consilierilor locali. În funcție de punctajul obținut, aceștia vor avea acces la locuințe. Este vorba de tineri, de până în 35 de ani, care trebuie să dovedească, în primul rând că muncesc pe raza municipiului Lugoj. Iată, mai jos, lista solicitanților, cu punctajul obținut, în urma dosarelor depuse la primărie până în 19 iulie 2021.

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Din totalul dosarelor depuse, patru persoane au retras cererile, iar alte trei au fost plecate în străinătate când reprezentanții Primăriei Lugoj au efectuat ancheta socială și nu au transmis o dovadă că au loc de muncă pe teritoriul municipiului

RETIM

Citiţi mai departe
Publicitate
Publicitate

Cele mai citite