După ce săptămâna trecută anunțam că Lugojul ar putea deveni un oraș liber de păcănele, luni dimineața primăria a trecut la fapte. Mai exact, proiectul propus de către consilierii PNL a intrat oficial în dezbatere publică. Această parte extrem de importantă a noii legislații dă puterea în mâna cetățenilor, care au termen până pe 17 martie să-și expună punctul de vedere.
Primăria Municipiului Lugoj a demarat procedura de transparență decizională pentru un proiect de hotărâre cu impact major asupra vieții economice și sociale a orașului. Inițiativa vizează interzicerea completă a organizării și desfășurării activităților de jocuri de noroc pe teritoriul municipiului Lugoj.
Proiectul este susținut de consilierii locali Mihai Agache, Bogdan-Ștefan Blidariu, Alexandru-Claudiu Buciu, Adrian-Doru Serendan și Diana-Maria Szucs. În documentul de fundamentare, inițiatorii argumentează că, deși industria jocurilor de noroc aduce câștiguri financiare operatorilor, efectele asupra comunității sunt profund negative.
Aceștia susțin că astfel de activități exploatează în special persoanele cu venituri reduse sau nesigure, care ajung să riște sume importante în speranța unor câștiguri rapide. Potrivit expunerii de motive, jocurile de noroc nu susțin dezvoltarea locală, ci contribuie la accentuarea problemelor sociale și economice, favorizând menținerea sau chiar adâncirea sărăciei.
Inițiatorii proiectului atrag atenția și asupra riscurilor majore pentru sănătatea publică. Dependența de jocuri de noroc este asociată cu fenomene precum creșterea infracționalității, destrămarea familiilor, neglijarea sau abandonul copiilor și apariția unor tulburări de sănătate mintală.
Un alt argument invocat este impactul financiar asupra gospodăriilor. Fondurile cheltuite pe jocuri de noroc diminuează bugetele familiale și afectează capacitatea acestora de a acoperi nevoi esențiale, precum educația, serviciile medicale sau dezvoltarea personală.
Întreaga documentație aferentă proiectului, expunerea de motive și forma completă a hotărârii, este disponibilă pentru consultare pe site-ul Primăriei Lugoj, la sediul instituției din Piața Victoriei nr. 4, precum și pe platforma guvernamentală dedicată consultărilor publice.
Cetățenii interesați pot transmite opinii, propuneri sau observații până la data de 17 martie 2026, prin e-mail, poștă sau direct la sediul primăriei. Toate contribuțiile vor fi făcute publice pe site-ul instituției, iar în cazul în care anumite sugestii nu vor fi preluate, autoritățile vor oferi justificări scrise.