În ultima săptămână a iernii, Lugojul a găzduit a treia ediție a Festivalului Internațional „Micul Pianist”, un eveniment care a adunat tineri pianiști din cinci țări: Republica Moldova, Ucraina, Franța, Ungaria și România. Festivalul a avut loc pe 27 februarie, în Sala Elisabeta Toth a Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu” din Lugoj, și a fost un prilej pentru tinerii artiști să își demonstreze talentul și să se bucure de experiența de a cânta pe scenă.
În cadrul acestui festival au participat și cursanții lugojeni Bihari Kiss Iuliana Carolina, Longa Daniel, Longa Emanuela, Boca Maria, Schiopu Emilia, Boncilă Medeea și Stanamir David, despre care organizatorii menționează că
„Emoțiile nu i-au ocolit nici pe ei, dragii nostri cursanti, însă și-au dorit să aibă parte de experiența de a cânta pe scenă”.
Aceștia au fost îndrumați de profesoarele Sorina Bălan-Laszlo și Katy-Gianina Strugaru, care i-au sprijinit în pregătirea pentru acest moment special.
„Mulțumim organizatorilor pentru invitație și pentru oportunitatea de a acumula o experiență valoroasă pentru cursanții noștri”, au mai declarat reprezentanții FOA – Fusion of Arts pe pagina de Facebook.