Zona Plopi, recent gazda festivalului Oxygen Planting, este tot mai aproape de a deveni un punct central pentru organizarea de evenimente în Lugoj. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, Călin Dobra, în cadrul conferinței de presă susținute astăzi, 13 mai.
„E cel mai bun loc pentru organizarea de evenimente și, în continuare, vom susține această locație pentru că nu o să mai afectăm activitatea în centrul orașului”, a declarat edilul.
Totodată, primarul a precizat că zona Plopi nu este potrivită pentru orice tip de eveniment.
„Sunt anumite evenimente care nu se pretează a fi organizate acolo. Vă dau doar două exemple: vom avea un concert susținut de Corul Patriarhiei Române, Tronos, pe care nu putem să-l organizăm la Plopi și îl organizăm aici, cu tot ceea ce presupune organizarea – închiderea traficului rutier și toate celelalte – așa că la ora 19, sâmbătă, sunteți invitați. Și doi: Ruga Lugojeană, care este legată de hramul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”. Din nou, nu putem să o organizăm acolo, ci o vom organiza tot în această locație”, a mai explicat primarul.
În ceea ce privește viitorul zonei Plopi, aceasta va fi pusă la dispoziția organizatorilor publici și privați care doresc să desfășoare acolo evenimente în aer liber. Autoritățile locale susțin că vor încuraja utilizarea acestei locații pentru a reduce blocajele din centrul orașului și a oferi un cadru natural adecvat unor activități culturale, sportive sau recreative.
