Weekend plin pentru polițiștii lugojeni și cei din localitățile din jurul orașului. Poliţişti municipiului Lugoj au acţionat, pe raza municipiului Lugoj şi pe raza celor 3 secţii rurale, pentru îmbunătăţirea climatului de siguranţă civică, prevenirea activităţilor infracţionale, creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc şi reducerea riscului rutier. Astfel, au fost organizate 16 filtre, la care au participat 38 de poliţişti de ordine publică, rutieră și investigaţii criminale.
Efectivele au acţionat pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, identificarea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni, depistarea persoanelor ce conduc autoturisme cu încălcarea legislaţiei privitoare la circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, precum şi pentru prevenirea comiterii faptelor cu violenţă.
Au fost verificate 472 de autovehicule. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 205 sancţiuni contravenţionale, majoritatea fiind pentru nerespectarea normelor rutiere. Valoarea totală a sancţiunilor contravenționale aplicate este de 55.700 de lei. De asemenea, poliţiştii rutieri au reținut în vederea suspendării 10 de permise de conducere și au retras 10 certificate de înmatriculare.
Au constatat 4 infracțiuni pentru consum de alcool, viteză și comportament agresiv. Polițiștii au împărțit mai multe pliante preventive privind furturile din autoturisme în zona parcărilor ce aparțin restaurantelor din Lugoj.

