Iulius Mall

Lugojeancă sechestrată de către concubin în Spania, salvată de polițiști. O ținea închisă într-un apartament de lângă Valencia

FOTO arhiva

Își ținea concubina cu 15 ani mai în vârstă decât el închisă în casă și o bătea dacă nu punea poze „de bine” cu ei doi pe Facebook. La data de 28 august , Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș a înregistrat o sesizare referitoare la un caz de lipsire de libertate, comis pe teritoriul Spaniei, victima fiind o femeie în vârstă de 51 de ani, domiciliată în Lugoj. Aceasta era abuzată fizic și ținută într-un apartament dintr-un sat de lângă Valencia sub supravegherea permanentă a concubinului său. 

Telefonul și contul de socializare al persoanei vătămate erau controlate de către autor care posta periodic fotografii pentru transmiterea unei stări de bine a celor doi. Reușind să aibă acces la telefon, în data de 27 august, victima a expediat mai multe mesaje fiului său, povestindu-i situația reală și rugându-l să se adreseze autorităților din România.

Publicitate

Astfel,  Serviciul de Investigații Criminale Timiș, cu sprijinul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, a Biroului Atașatului de Afaceri Interne din Spania și a Gărzii Civile din Spania în aceeași zi au localizat persoana vătămată, aceasta fiind găsită împreună cu bănuitul, în vârstă de 36 de ani.

Bănuitul, domiciliat în comuna Margina din Timiș, a fost reținut pe teritoriul Spaniei, fiind obținut împotriva acestuia și un ordin de restricție. Polițiștii continua cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitului.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate