Connect with us

Actualitate

Curtea de Conturi este din nou la Primăria Lugoj. Inspectorii urmăresc și o problemă cu un prejudiciu de sute de mii de euro

Publicat

în

Primăria Lugoj este verficată în aceste zile de către Curtea de Conturi. Controlul este unul regulat, pe care instituția îl face anual administrației lugojene. Există însă un aspect legat de care edilii lugojeni au motive de teamă.

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Pe lângă controlul anual, Curtea de Conturi verifică și cum au fost rezolvate neregulile descoperite la ultimele controale. Este vorba, în primul rând de stația de epurare a Lugojului, unde inspectorii au lăsat în sarcina Primăriei să stabilească întinderea prejudiciului total şi să dea un răspuns oficial. La verificările anterioare, Primăria Lugoj a comunicat Curții de Conturi că prejudiciul este valoarea a două furtune.

Curtea de Conturi nu a gustat “gluma” Primăriei Lugoj  și a sesizat instanța, arătând că există indicii de săvârşire a infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art.298 Cod Penal.

În fapt, e vorba de neurmărirea recuperării garanţiei de bună execuţie la obiectivul Modernizarea Staţiei de Epurare, pentru lucrările neremediate semnalate pentru punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii, consemnate şi de expertiza tehnică realizată de firma de expertiză Prefcon SRL. În expertiză se menţionează că lucrările nu au fost terminate complet, existând de asemenea unele instalaţii şi echipamente care nu au fost testate şi/sau nu au funcţionat niciodată, chiar dacă în Procesul Verbal de stingere a Anexei 2 se menţionează că au fost remediate şi completate.

RETIM

Conform expertizei valoarea investiţiei necesare pentru punerea în funcţiune a staţiei ar fi de 15-20% din valoarea proiectului iniţial, de unde rezultă o valoare estimată a prejudiciului de 2.503.961 de lei(15% din valoarea contractului) la care se adaugă TVA.

 

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Făgețean amendat după ce a plecat de acasă deși era izolat la domiciliu

Publicat

în

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Un bărbat din Făget aflat în izolare din cauza noului coronavirus a fost amendat după ce a fost prins de polițiști la plimbare prin oraș. În data de 22 septembrie, 298 de forţe de ordine au patrulat în județ în această cauză, fiind verificate 99 de societăți comerciale, precum şi 115 mijloace de transport persoane, dintre care 38 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 2000 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate  131 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 37.000 de lei. Dintre acestea, 130 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare. 

O sancțiune în valoare de 1000 de lei a fost aplicată unui bărbat, la Făget, pentru nerespectarea măsurilor de carantinare/izolare. Acesta era in izolare si nu a fost găsit la domiciliu.

RETIM

Citiţi mai departe

Actualitate

Spitalul din Lugoj a mărit numărul de paturi în ATI, dar tot nu face față numărului de bolnavi COVID

Publicat

în

FOTO Arhiva

Spitalul din Lugoj și-a mărit capacitatea secției de anestezie și terapie intensivă (ATI), de la cinci, la opt paturi, însă sunt din nou toate ocupate cu bolnavi COVID. Lucian Cocoș spune că numărul pacienților testați și descoperiți cu coronavirus este tot mai mare, de la o zi la alta.

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

„Acum avem opt paturi pe ATI, ăsta e maxim ce putem face. Toate paturile sunt echipate cu tot ce trebuie, cu ventilatoare cu monitoare, cu injectomate. A crescut foarte mult procentul celor descoperiți la testare, aproape 50 la sută. Ieri, de exemplu, din 60 testați, 28 erau infectați. În spital avem internați 30 de pacienți pe non ATI și opt pe ATI”, a declarat directorul spitalului din Lugoj.

Lucian Cocoș a făcut un apel la persoanele nevaccinate să meargă să se vaccineze, pentru că în scurt timp spitalele nu vor mai face față numărului mare de pacienți care vor trebui internați.

RETIM

Citiţi mai departe

Actualitate

Alimentarea cu apă este oprită în unul dintre cartierele Lugojului

Publicat

în

Primăria Municipiului Lugoj informează cetățenii că în cursul zilei de 22 septembrie 2021 S.C. Meridian 22 S.A. desfășoară lucrări de intervenție la rețeaua de alimentare cu apă în cartierul Mondial Bocșei. Pe perioada lucrării este sistată alimentarea cu apă în cartierul Mondial Bocșei și zona adiacentă.

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat cetățenilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipa de intervenție va face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au anunțat reprezentanții Primăriei Lugoj.

Citiţi mai departe

Actualitate

Ziua cu cele mai multe cazuri noi de infectare la Lugoj din valul patru

Publicat

în

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Valul patru al pandemiei de coronavirus a ajuns și la Lugoj, Marți la prânz, autoritățile au raportat cele mai multe cazuri într-o singură zi la nivel de oraș, dar și la nivel județean. Astfel, la Lugoj au fost descoperite luni, 20 septembrie, 25 de cazuri de infectare.

La nivel județean, au fost descoperite 481 de cazuri noi, dintre care 271 la Timișoara. În satele din jurul orașului, cum sunt Coșteiu, Boldur, Belinț, Bara, Dumbrava, Fârdea, Margina, Racovița, Tomești și Victor Vlad Delamarina, au fost descoperite 20 de cazuri noi de infectare.

Numărul mare de infectări noi vine și de la numărul de teste efectuate, la fel mai mare ca în vară, astfel că au fost efectuate peste 3300 de teste în 24 de ore în Timiș. O persoană a murit fiind depistată cu SARS-CoV 2, în județ, în ultima zi.

RETIM

Citiţi mai departe
Publicitate
Publicitate

Cele mai citite