Cele mai multe locuri de joacă din Lugoj sunt într-o stare dezastruoasă. Unele dintre ele sunt vechi şi neîntreţinute de către administraţia locală, dar unele aparate de joacă sunt rupte pentru că sunt folosite necorespunzător. Un filmuleţ postat pe Facebook, arată o situaţie de acest fel.
Două femei, înaintate în vârstă, se dau pe leagănele montate pentru copii, într-un cartier lugojean. O a treia le filmează şi pune clipul pe Facebook, „să ne vadă lumea că am înnebunit”. Copiii care se află pe la lângă leagăn sunt goniţi să nu le strice videoclipul.