Inspectorii ANPC au făcut verificări la toate locurile de joacă din Lugoj. În urma acestora, susține primarul Călin Dobra, niciunul din cele 17 nu funcționează corespunzător cu normele de siguranță în vigoare. Dobra a postat despre indignarea pe care a resimțit-o în momentul în care a primit raportul celor de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
„Este inadmisibil ca, în 2025, să avem locuri de joacă periculoase pentru copii! Vechea administrație a lăsat în urmă 6 locuri de joacă casate, abandonate pe domeniul public, fără autorizație de funcționare. Rugina, echipamentele deteriorate și lipsa întreținerii le transformă într-un pericol public real.
Mai grav, în urma verificărilor făcute de inspectorii OPC, s-a constatat că nici cele 17 locuri de joacă noi NU funcționează corespunzător, deoarece nu au garduri de protecție, panouri de informare!
Așa ceva NU trebuie să se întâmple într-un oraș care respectă copiii și părinții! În următoarea perioadă, mă voi ocupa personal de această problemă, pentru că este inacceptabil ca cei mici să fie expuși unor riscuri din cauza indiferenței fostei administrații”, a scris Călin Dobra pe pagina personală de Facebook.
Claudiu Buciu, fostul primar al Lugojului, a răspuns tot pe internet la acuzele lui Dobra.
„Copiilor le plac!
Lui Dom‘ Doctor Prof’ Dobra nu-i plac…
La el la sat, la Sânmihai, de unde abia ajunge la serviciu… nu exista așa ceva, fapt pentru care nu știe să facă diferența între PSD și normalitate.
Orice, până la copiii pentru care PSD nu a făcut nimic, niciodată. În cel mai bun (rău) caz a împărțit bomboane cu sigla partidului…” a scris Buciu pe Facebook.