Luni 25 mai, a avut loc o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș, condusă de Liliana Oneț, în cadrul căreia a fost stabilită lista unităților administrativ teritoriale cuprinse în zona de 30 km ca perimetru în jurul municipiilor Timișoara și Lugoj.
Comitetului Județean pentru Situații de Urgență i-au trebuit aproape patru zile să pună în aplicare o decizie ce era dată la nivelul întregii țări deja din 22 mai, de către Ministerul Afacerilor Interne.
„Pentru stabilirea unei aplicări unitare pe întreg teritoriul național al României în privința zonelor în care cetățenii pot circula în afara localității fără declarație pe proprie răspundere, Ministerul Afacerilor Interne a transmis, prin Comandantul Acțiunii, Centrelor Județene de Coordonare și Conducere a Intervenției următoarele precizări:
Sunt considerate zone metropolitane, în interiorul cărora nu este nevoie de prezentarea declarației pe proprie răspundere pentru circulația cetățenilor între localități, teritoriul administrativ al Bucureștiului și al județului Ilfov, respectiv teritoriul administrativ al municipiilor din România și o zonă de 30 de kilometri în jurul acestor municipii, dar nu mai mult de limita județului din care fac parte municipiile”, este decizia MAI, publicată în 22 mai pe site-ul instituției.
Așadar, iată, lista localităților de lângă Timișoara și Lugoj , pentru care nu mai este nevoie de declarație.
Timișoara:
• Săcălaz, Cărpiniș, Cenei, Peciu Nou, Sânmihaiu Român, Parța, Jebel, Pădureni, Liebling, Șag, Sacoșu Turcesc, Chevereșu Mare, Giroc, Moșnița Nouă, Recaș, Bucovăț, Remetea Mare, Ghiroda, Fibiș, Pișchia, Giarmata, Dumbrăvița, Orțișoara, Satchinez, Sânandrei, Dudeștii Noi, Becicherecu Mic, Biled, Iecea Mare;
• localitățile din cadrul următoarelor unități administrative: Uivar, Răuți, Sânmartinul Maghiar (din comuna Uivar), Topolovățu Mare, Șuștra, Cralovăț (din comuna Topolovățu Mare), Petroman, Obad (din orașul Ciacova).
Lugoj:
• Buziaș, Racovița, Topolovățu Mare, Belinț, Boldur, Darova, Victor Vlad Delamarina, Găvojdia, Știuca, Criciova, Coșteiu, Nădrag, Fârdea, Bârna, Făget, Dumbrava, Traian Vuia, Mănăștiur, Ohaba Lungă, Bara, Secaș, Ghizela, Brestovăț, Balinț, Bethausen;
• localitățile din cadrul următoarelor unități administrative: Baloșești ( din comuna Tomești), Petrovaselo, Stanciova(din orașul Recaș).