Iulius Mall

Lecția de viață a lui Mihai Bălan continuă la catedră: Tânărul lugojan revine la „Valeriu Braniște” ca voluntar educațional

La un an de la tragicul accident care i-a schimbat viața, Mihai Bălan demonstrează că nicio barieră nu este de netrecut. Începând de luni, 20 aprilie, acesta se întoarce în liceul unde s-a format, de data aceasta dintr-o nouă postură: cea de voluntar în cadrul laboratorului STEM.

Comunitatea din Lugoj primește o veste plină de speranță. Mihai Bălan, tânărul a cărui poveste de curaj a mobilizat întreg orașul în 2025, se implică activ în educația noilor generații. În perioada 20 aprilie – 8 mai 2026, Mihai va desfășura activități de voluntariat educațional la Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște”, oferind sprijin elevilor în laboratorul STEM (sala 3.4, etajul 3), între orele 09:00 și 12:00.

Publicitate

Sprijin total din partea conducerii liceului

Inițiativa este susținută ferm de conducerea instituției, care vede în prezența lui Mihai o oportunitate de învățare nu doar academică, ci și umană. Directorul liceului, prof. Cosmin Gheorghe, a subliniat importanța acestui pas, în ciuda birocrației inerente sistemului:

„Am încredere în el, va primi tot sprijinul meu și al colegilor profesori pentru ca prezența lui să aducă valoare adăugată instituției și fiecărui elev în parte. Îi încurajez pe elevi să se bucure de prezența lui”, a declarat prof. Cosmin Gheorghe.

„Voi încerca să fiu profesorul ideal”

Pentru Mihai, această etapă reprezintă o nouă provocare și o modalitate de a da înapoi comunității care i-a fost alături în cele mai grele momente. Vizibil motivat, tânărul voluntar privește cu entuziasm spre orele pe care le va petrece cu elevii:

„Am încredere în mine. Vreau să învăț pentru ca să îi învăț și pe elevi. Mă simt bine în postura de așa-zis profesor și voi încerca să fiu exact cum arată pentru mine profesorul ideal”, a mărturisit Mihai Bălan.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate