Lugojenii pasionați de drumeții și mersul cu bicicleta sunt așteptați marți, 27 august, de la orele 19, la Cinema Bela Lugosi la o poveste din seria The Road & The Happiness, de data aceasta subiectul principal al discuției fiind aventurile pe bicicletă prin Himalaya.
În prima parte a evenimentului, Silviu Cadia, lugojean pasionat de pedalat prin locuri mai puțin obișnuite – va povesti cum e să te aventurezi prin munții din nordul Indiei pe bicicletă și ce presupun astfel de călătorii. După experiența din 2015, când a pedalat aproape 4.000 de kilometri din România până în Iran, anul trecut a urcat pe două roți pe unul din cele mai înalte drumuri din lume, trecătoarea Khardung La (5.360m) din regiunea Ladakh, iar anul acesta a mai bifat încă două aventuri, în Nepal și în Himachal Pradesh/India.
În a doua parte, spectatorii se vor putea bucura de un film de 45 de minute despre călătoria din luna martie în Himachal Pradesh, când împreună cu alți doi lugojeni – Alvin Megerle și Vlad Ursu – Silviu Cadia a parcurs un drum de 300 de kilometri din Dharamshala până în Chamba/ Nordul Indiei.
Evenimentul este unul caritabil, iar accesul se face pe baza unei donații la fata locului, în funcție de posibilitățile fiecăruia. Întreaga sumă adunată va fi donată Asociației Inima Copiilor, ONG care sprijină financiar și logistic copii din familii fără posibilități, care au nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală pentru a trăi.
foto: Facebook.com (Silviu Cadia)

