Iulius Mall

Investiție de peste 21 de milioane de lei la Lugoj. Centrul pietonal, tronsonul II din strada Mocioni și cartierul I.C. Drăgan intră în modernizare completă

FOTO: Facebook/Călin Dobra

Administrația locală din Lugoj face un nou pas în direcția modernizării infrastructurii urbane. Primarul Călin Dobra a semnat contractul de finanțare pentru un nou proiect strategic în valoare de aproximativ 21 de milioane de lei. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regional Vest, gestionat de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest.

Investiția vizează reabilitarea și modernizarea tronsonului II al străzii Alexandru Mocioni, a zonei pietonale centrale și a cartierului Iosif Constantin Drăgan.

Publicitate

Transformare urbană completă

Proiectul depășește sfera simplelor lucrări de asfaltare și refacere a trotuarelor, propunând o reconfigurare estetică și funcțională a zonelor vizate.

Planul de investiții include extinderea și amenajarea spațiilor verzi prin plantarea de arbori și arbuști ornamentali, montarea de mobilier urban modern, precum și crearea de noi locuri de joacă pentru copii și spații speciale destinate relaxării și agrementului.

Rețelele subterane, schimbate în paralel de Aquatim

Pentru a evita dezafectarea ulterioară a infrastructurii rutiere și pietonale, lucrările de la suprafață vor fi corelate cu cele subterane. Compania de apă Aquatim va realiza, din fonduri proprii, noile branșamente la rețeaua de apă din centrul pietonal și din cartierul Iosif Constantin Drăgan.

„Acesta este modul responsabil în care trebuie dezvoltate investițiile: intervenim o singură dată și realizăm toate lucrările necesare, pentru ca ulterior să nu mai fie nevoie să spargem din nou drumurile și trotuarele. Vom închide complet investiția, atât din punct de vedere al infrastructurii edilitare subterane, cât și al amenajărilor rutiere, urbanistice, peisagistice și pietonale”, a declarat primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra.

De ce se lucrează la mai multe proiecte simultan

În replică la nelămuririle cetățenilor legate de deschiderea mai multor șantiere în oraș înainte de finalizarea celor existente, edilul a explicat că amânarea proiectelor nu este o opțiune viabilă.

Proiectele finanțate din fonduri europene sunt supuse unor termene stricte de execuție, iar decalarea lor ar putea duce la pierderea finanțării.

„Răspunsul este foarte simplu: proiectele finanțate din fonduri europene au termene stricte de implementare și nu pot fi amânate până la încheierea altor investiții. Nu ne permitem să pierdem finanțări europene doar pentru a lucra pe rând. Dimpotrivă, administrația are obligația să implementeze aceste proiecte în paralel, pentru a atrage cât mai multe fonduri și pentru a recupera anii în care orașul a rămas în urmă la capitolul investiții”, a punctat Călin Dobra.

Administrația locală face apel la răbdarea și înțelegerea locuitorilor în perioada derulării șantierelor, dând asigurări că la finalul lucrărilor Lugojul va beneficia de un spor semnificativ de confort, siguranță și calitate a vieții.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate