Fidelity by Iulius Mall

Intalnire de gradul 0: Francisc Boldea si secretarul de stat in Ministerul Educatiei s-au intalnit de dimineata

Primarul Francisc Boldea s-a întâlnit astăzi la orele dimineţii cu secretarul de stat în Ministerul Euducaţiei, Stelian Fedorca, alături de un consilier şi un director general din partea ministrului Remus Pricopie, într-o întâlnire discretă în care s-a vorbit despre posibilităţile sistemului educativ din Lugoj.20130919_090658Scopul acestei vizite a fost revitalizarea şcolilor private şi anume şcolile profesionale din vestul ţării. Unul dintre subiectele puse în discuţie a fost cel despre crearea unor condiţii care să permită ca elevii să aibă toate cele necesare unui învăţământ superior atât în şcolile de stat, cât şi în şcolile private, elevii care aleg aceste instituţii de învăţământ, în special şcoli profesionale, să poată avea o meserie imediat dupa ce iasă de pe băncile şcolii.

În aceste momente în Lugoj există doar o şcoală privată, Şcoala Creştină „Harul”. Discuţiile au continuat şi pe tema salariilor profesorilor, dar şi în ceea ce priveşte grădiniţa din Balta Lată. În cadrul zilei de mâine, primarul Francisc Boldea se va întâlni cu senatorul Ilie Sârbu, căruia îi va propune aceleaşi subiecte de discuţie.

Publicitate

2 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate