Connect with us
Winter Sale 2022

Actualitate

INCREDIBIL! Au băgat de 200 de lei benzină, după care au plecat din stație fără să plătească, deși erau filamți

Publicat

în

DSC_3985Nesimțirea și absurditatea nu au limite pentru unii șoferi, care încearcă să încalce legile atât pe șosele, cât și în afara lor. Cum? În dimineața zilei de ieri, la benzinăria de pe raza localității Coșteiu, din imediata vecinătate a orașului Lugoj, un șofer bucureștean a alimentat de 200 de lei mașina pe care o conducea, după care a plecat din stația de carburant fără să-și plătească „consumația”. Imediat, reprezentanții benzinăriei au sunat la poliție, iar agenții din cadrul postului Rurală Coșteiu, ajutați de filtrele de pe raza județului Timiș și Caraș-Severin, au început investigația.

Meniul zilei, Octavian

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat autoturismul pe raza localității municipiului Caransebeș, în interiorul căruia se aflau doi bărbați, de 26 și respectiv 35 de ani, din București, suspectați de comiterea furtului. Pe numele acestora s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările continuând în vederea documentării întregii activități infracționale a suspecților. Chiar dacă știa că stația de benzină era supravegheată de camere video, șoferul nu s-a sinchisit să se gândească măcar la plata bonului, declară surse din administrația pompei, însă acum vor trebui să dea socoteală în fața unui judecător pentru fapta sa.

Schiop Bogdan

 

RETIM

3 Comments

3 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

FOTO Mașină a serviciului de pază al autostrăzii A1, distrusă în urma unui accident lângă Lugoj

Publicat

în

Meniul zilei, Octavian

O mașină a serviciului de pază al autostrăzii A1 a fost distrusă complet în urma unui accident rutier, pe drumul de mare viteză, nu departe de Lugoj. Accidentul a avut loc joi după-masa, în dreptul localității Chizătău.

Schiop Bogdan

Din informațiile culese de către polițiști de la fața locului, o autoutilitară ar fi părăsit carosabilul și a acroșat din plin mașina de la pază, care circula cu viteză mică pe banda de urgență. O persoană a fost rănită în urma impactului, care a transformat autoturismul Dacia într-un morman de fiare.

RETIM

“Un bărbat in vârstă de 33 de ani a condus o autoutilitara pe A1 dinspre municipiul Lugoj inspre municipiul Timisoara, iar la kilometrul 470 a patruns pe banda de urgenta si a intrat in coliziune cu un autoturism condus de un barbat in varsta de 57 de ani. In urma impactului ranirea unui barbat, pasager in autoturism. In cauza a fost intocmit un dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa”, transmit reprezentantii IPJ Timis.

Cei doi șoferi implicați în accident nu consumaseră alcool înainte de a se urca la volan.

Citiţi mai departe

Actualitate

Bărbat din Lugoj, prins drogat la volanul unei mașini pe o stradă din oraș

Publicat

în

Meniul zilei, Octavian

Un lugojean a consumat droguri înainte de a se urca la volan și a pleca prin oraș În data de 19 ianuarie a.c., în jurul orei 00:10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au oprit pentru control pe strada Bocșei, din municipiu, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 32 de ani.

Schiop Bogdan

În urma testării cu aparatul Drugtest a rezultat faptul că tânărul se afla sub influența substanțelor psihoactive, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice.

RETIM

Pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive”.

Citiţi mai departe

Actualitate

Lugojul, din nou în scenariul roșu din cauza valului cinci al pandemiei

Publicat

în

Meniul zilei, Octavian

Lugojul reintră în scenariul roșu începând cu această săptămână, asta după ce rata de infectare a trecut de 3 la mia de locuitori. Orașul de pe Timiș a ajuns la o rată de infectare de 3,01/1000 de locuitori. Între timp, la nivel județean rata de infectare a depășit 7 la mie.

Schiop Bogdan

La raportările de miercuri, la Lugoj au fost declarate depistate 26 de cazuri noi de infectare. În total, doar în ultimele 5 zile la Lugoj s-au descoperit 107 cazuri noi de infectare. Partea bună este că majoritatea cazurilor sunt ușoare sau medii.

RETIM

La nivel județean, 192 de persoane erau internate în spital cu coronavirus miercuri, iar 27 la ATI.

Citiţi mai departe

Actualitate

EON a început debranșarea de la rețeaua de gaz, la cei care nu își plătesc facturile

Publicat

în

Cu toate că premierul Nicolae Ciucă a declarat că toate facturile la energie și gaze, care nu au respectat plafoanele prevăzute de lege vor fi refăcute iar clienții nu vor fi penalizați pentru neplată, în realitate lucrurile nu stau chiar așa. E. ON a început deja debranșarea de la rețeaua de gaz la cei care nu și-au plătit facturile. Un lugojean a fost deconectat, deși de câteva luni nu a mai primit facturi și nici înștiințări de plată. Situația se complică pe zi ce trece și lugojenii riscă să rămână fără gaz în plină iarnă.

Meniul zilei, Octavian

,,Nu am mai primit nicio factură de la EON de prin septembrie. Știam că sunt probleme dar nu mi se părea normal să nu primesc facturi. Am transmis în continuare citirile lunare. Acum câteva zile am primit un mesaj de la EON unde eram somat să plătesc suma restantă de 200 lei ca să nu fiu debranșat de la sistem. Am achitat suma respectivă  dar marți 18 ianuarie au venit lucrători de la gaz și m-au debranșat. Am încercat să le arăt chitanța care făcea dovada plății dar nici nu au vrut să stea de vorbă cu mine. Au urmat zeci de telefoane la EON dar liniile erau ocupate iar când erau libere vorbeam cu roboți care nu îmi erau de niciun folos. Am apelat la o cunoștință care la rândul ei avea și ea o cunoștință la instituția cu pricina și astfel am aflat că eu figuram cu 2000 de lei restanță pe perioada a câtorva luni din urmă. Am achitat suma și încă 130 de lei taxa de rebranșare. O zi întreagă am pierdut-o ca să rezolv o problemă pe care nu eu o generasem ci firma EON care se pare că a scăpat lucrurile de sub control”, spune lugojeanului V. F. O., care a trăit recent o astfel de experiență.

Schiop Bogdan

Am încercat să aflăm și părerea celor de la EON despre acest incident dar a fost imposibil să luăm legătura cu ei. Pentru că în mod sigur vor mai apărea și alte cazuri similare avertizăm lugojenii că EON a început debranșarea de la rețeaua de gaz la cei care nu își plătesc facturile iar abonații EON să nu ia în considerare cele declarate de politicieni pentru că s-ar putea trezi în plină iarnă fără gaz.

RETIM

Citiţi mai departe
Publicitate
Publicitate

Cele mai citite