Circulația rutieră pe DN 68A va fi serios afectată în următoarele săptămâni. Începând de duminică, 18 mai, și până în a doua parte a lunii iunie, se vor desfășura lucrări la carosabil pe sectorul cuprins între localitățile Coșava și Coșevița, la kilometrii 49+829 – 51+300, în județul Timiș.
Potrivit informațiilor transmise de DRDP Timișoara, traficul se va desfășura îngreunat, cu restricții instituite atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții. Lucrările fac parte din programul etapizat de refacere a sistemului rutier de pe DN 68A, derulat în ultimii ani pe tronsonul Margina – Coșava.
Reprezentanții autorităților precizează că nu este vorba despre intervenții repetate pe aceeași porțiune de drum, ci despre sectoare diferite, abordate anual, în limita tronsoanelor care pot fi închise și refăcute în condiții de trafic intens. În ultimii ani, au fost reabilitați aproximativ doi kilometri de drum în fiecare sezon de lucrări.
Cum justifică autoritățile lucrările
Necesitatea intervențiilor este justificată de faptul că acest sector a fost construit în anii ’60–’70, pentru volume de trafic mult mai reduse decât cele actuale. În prezent, DN 68A preia un trafic foarte ridicat, comparabil cu cel de pe autostradă, ceea ce impune atât lucrări periodice de întreținere, cât și reparații la structura rutieră. Din cauza configurației drumului și a circulației permanente, lucrările pot fi realizate doar pe sectoare limitate, de maximum doi kilometri simultan.
Lucrările sunt executate de Drumuri și Poduri Banat, inclusiv pe timpul nopții. Echipele vor interveni de luni dimineața până vineri la prânz, iar la finalul fiecărei săptămâni utilajele se vor retrage de pe carosabil, pentru a permite circulația pe ambele sensuri. Totuși, în zona șantierului vor rămâne restricții specifice unui drum aflat în lucru.
Pentru evitarea aglomerației, șoferii sunt sfătuiți să folosească rute ocolitoare, în funcție de direcția de deplasare, atât pe relația Nădlac – București, cât și pe sensul opus, prin rețeaua de autostrăzi și drumuri naționale din vestul țării.
