Au început lucrările pentru construirea noii baze sportive de la Lugoj, în spatele fostei autogări. Investiția este finanțată de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții, cu suma de aproximativ două milioane de euro. Baza va cuprinde terenuri de sport, tribune pentru 500 de spectatori, o clădire pentru vestiare și o parcare.
„Primăria Municipiului Lugoj a demarat, în cursul zilei de ieri, lucrările pentru pregătirea terenului pe care urmează să fie construită această bază sportivă. Primăria are obligația de a preda terenul în stare corespunzătoare, în acest sens fiind necesară excavarea unei cantități de 9000 de metri cubi de pământ și nivelarea a 2600 de metri cubi de pământ, urmând ca societatea câștigătoare a licitației să înceapă ulterior construcția efectivă. Conform contractului semnat, baza cuprinde un teren de fotbal, la dimensiuni standard, un teren multifuncțional pentru handbal, baschet, volei și tenis, cu clădire pentru vestiare, cabine pentru pază și locuri de parcare. Lucrarea trebuie să fie finalizată până la sfârșitul lunii iunie, anul viitor”, spune Bogdan Blidariu, primarul interimar al Lugojului.