E haos pe străzile din Lugoj după ce primăria a modificat modificarea luată înainte cu doar o săptămână. După ce mai multe limitatoare de viteză au fost îndepărtate de pe străzi, pentru că “și-au îndeplinit scopul”, lugojenii s-au trezit într-o dimineață cu mai multe semne de Interzis pe străzi. Mai exact, aceștia nu mai pot intra de pe strada Timișorii pe Astalaș și respectiv Pincio Pop.
După doar o săptămână, administrația locală a dat jos semnul de la intrarea de pe strada Pincio Pop. De „vină” pentru schimbarea schimbării ar fi oamenii de pe străzile din Micro IV, care s-au revoltat pentru că nu mai puteau intra în cartier și respectiv spre casele lor decât după un ocol anevoios.
Lugojenii au criticat și afișarea semnului de Interzis pe Astalaș dinspre strada Timișorii. Primăria a anunțat că se va menține accesul interzis pe strada Astalaș, dinspre strada Timișoarei, cel puțin în următoarea perioadă.