Asociația Rákóczi din Ungaria, în parteneriat cu Guvernul de la Budapesta, a pus în mișcare o acțiune caritabilă importantă. În acest context, nu mai puțin de 38 de microbuze școlare Ford ajuns în școlile din diferite regiuni ale Ardealului și Banatului.
Comunitățile maghiare din localitățile românești în care aceasta nu este majoritară vor beneficia de aceste vehicule, în special copiii care călătoresc zilnic din sate îndepărtate către școlile cu predare în limba maghiară. Prin această inițiativă, se urmărește nu doar facilitarea accesului la educație de calitate, ci și sprijinirea copiilor și tinerilor în concretizarea potențialului lor educațional.
Două dintre aceste vehicule au poposit în orașul Timișoara, la prestigioasele instituții de învățământ Liceul Teoretic “Béla Bartók” și Liceul Teoretic Romano-Catolic “Gerhardinum”. De asemenea, alte două microbuze Ford au pășit în curțile Școlii Gimnaziale „Eftimie Murgu” din Lugoj și a Școlii Gimnaziale din Dumbrava, școli care găzduiesc clase cu predare în limba maghiară și care vor beneficia acum de mijloace de transport moderne pentru elevi.