Iulius Mall

Gogaie mergea linistit cand, deodata, s-a trezit cu un stalp in fata! S-a intamplat intr-un sat de langa Lugoj

stalp rupt manastiur foto adevarulUn accident grav, soldat cu distrugerea completă a unui stâlp, a avut loc în această dimineață în localitatea Mănăștiur, aflată la câțiva kilometri de Lugoj. Un bărbat vesel, după ce s-a delectat cu toate băuturile posibile, s-a urcat la volanul unui tractor și a plecat la plimbare pe străzile din sat. Nu a mers prea mult, pentru că, dintr-o dată, s-a trezit cu un stâlp în fața sa, impactul fiind unul iminent și dezastruos pentru partea vătămată, care a fost culcată la pământ în urma accidentului.

Bărbatul nu își poate explica în niciun fel cum a ajuns stâlpul acolo, însă polițiștii spun că de vină ar fi alcoolul din sângele acestuia. Mai exact, „în urma testării şoferului cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, au declarat polițiștii.

Publicitate

Echipajul de poliție din localitate a văzut imediat pățania bărbatului și a intervenit prompt, mirosind imediat că bărbatul era „avariat” dinainte de a se opri în stâlp. Petrecărețul din Mănăștiur s-a ales acum cu dosar penal pentru că s-a urcat băut la volan. Acesta va trebui să plătească reparația stâlpului, dar și a utilajului agricol avariat, pentru că asigurarea nu îl va despăgubi după ce s-a urcat beat la volanul tractorului.

sursa foto: Adevărul de Iași

5 comments
  1. Marturisesc: imi place titlul si rid cu pofta citindu-l.
    „Gogaie mergea linistit, cand, deodata, s-a trezit cu un stalp in fata!”
    Dar e introdusa fraudulos o virgula in text si „fura” din frumusetea formularii 😛

  2. N-am găsit nimic, pe tot netul, legat de această ştire… începând cu sursa „Adevărul de Iaşi”, apoi googlăind pe tot mapamondul… m-am gândit că o fi alt Mănăştiur, că o fi Mănăştur, cum şi Ohaba sunt cu zecile… Na, poate daţi linkul, altfel e prosteală de presă.

    1. Bună seara,

      Sursa este foto, scrie asta. În ceea ce privește știrea, vă asigurăm că aceasta este adevărată și se referă la Mănăștiur, județul Timiș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate