Iulius Mall

FOTOGALERIE! Maria Gheorghiu si Daniel Iancu au sustinut un concert de senzatie la Clubul Space Bowling

DSC_2629Peste 100 de lugojeni au participat în această seară la un concert de senzație, pus la cale de neobositul Vasile Gondoci, promotorul evenimentelor folk din orașul de pe Timiș. De această dată, la a 51-a seară folk lugojeană, invitații lui Gondoci au fost Maria Gheorghiu și Daniel Iancu. Maria, cu o carieră de peste 20 de ani în muzica folk, a ținut să își prezinte la Lugoj albumul „De 20 de ani Om Bun”, dedicat momentului în care artista a câștigat locul întâi al Festivalului „Om Bun”. DSC_2619

Invitatul Mariei a fost Daniel Iancu, care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Dacă ați auzit versurile „Vine valul, îmi ia calul”, știți cine este Daniel, ce muzică face și ce caracter este. Concertul, deschis de Vasile Gondoci, a continuat cu peste o oră și jumătate de muzică pentru suflet, în care audiența a putut asculta atât piesele Mariei Gheorghiu, cât și cele ale lui Daniel Iancu, noi și vechi, dar și duete ale celor doi.

Publicitate

Următorul eveniment la Clubul Space Bowling din Lugoj are loc miercurea viitoare, atunci când pe scenă va urca, alături de trupa sa, nimeni altul decât Ioan Gyuri Pascu.

1 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate