Şoferii se confruntă cu un nou obstacol în trafic. De mai bine de o săptămână, pe strada Timişoarei, în zona Casei de Pensii, o groapă le da bătăi de cap şi le întinde nervii la maxim atât lor, cât şi trecătorilor. Groapa este suficient de mare cât să culce orice scuter sau motocicletă, dar şi cât să distrugă roţile sau podelele maşinilor cu garda mai joasă.
Aceasta nici măcar nu este semnalizată, iar pe timp de noapte, şoferii mai că nici nu o pot observa. Nimeni nu se sinchiseşte să o repare, deşi lucrările au fost finalizate de o săptămână. La orele de vârf, aceasta îngreunează traficul, pentru că şoferii fie încetinesc şi circulă peste ea cu grijă, fie o ocolesc pe contrasens.
Culmea ar fi, spun şoferii, ca Poliţia Locală să îi amendeze pe aceştia din urmă, din cauză că ocolesc acest obstacol, în loc să ceară explicaţii la firma care a condus lucrările de aici. Se pare că autorităţile nu sunt mişcate de această problemă şi până acum nimeni nu a început demersurile necesare pentru rezolvarea acestei probleme.
O saptamina?! nici chiar asa pretentiosi. Daca era o luna-doua mai cred sa va suparati 😛
Dacă oraşul e plin de mizerie, cred că o groapă în plus, nu deranjează pe nimeni…