Fidelity by Iulius Mall

[FOTO] Rugile de la Jena si Farliug

DSC_0354În acest sfârşit de săptămână bănăţenii au sărbătorit-o pe Sfânta Maria Mică, sărbătoare care marchează hotarul dintre vară şi toamnă. Bătrânii spun că în această zi rândunelele pleacă spre zonele calde, insectele încep să se ascundă în pământ, iar frigul işi face simţită prezenţa. De aici şi spusa „o trecut Sântămarie, leapădă şi pălărie!” Este vremea în care se desfaşoara diferite târguri şi iarmaroace. Din această zi se încep unele activităţi practice specifice, precum culegerea unor fructe şi plante medicinale, bătutul nucilor, recoltarea ogoarelor, culesul viilor, semănatul cerealelor de toamnă.

Cu această ocazie, rugile bănăţene s-au desfăşurat pe toată suprafaţa judeţului, în cinstea acestei sărbători. Ansamblul „Lugojana”, în frunte cu profesorul Puiu Munteanu, au fost invitaţi la deschiderea rugii din localitatea Jena, unde au susţinut un program de dansuri. Dana Gruiescu a continuat să întreţină atmosfera pe tot parcursul serii. La Fârliug, comună aflată în judeţul Caraş-Severin, Andreea Voica şi formaţia au făcut un super spectacol. Frigul nu le-a dat mari bătăi de cap cărăşenilor, aceştia încintându-se de la joc până târziu în noapte.

Publicitate

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate