Connect with us

Administrație

FOTO Podul de Fier din Lugoj a rezistat eroic la opt inundații grave în ultimii 119 ani

Publicat

în

RETIM

Podul de Fier din Lugoj a rezistat la șapte inundații grave până acum, cea din 2020 fiind a opta încercare pentru trecerea peste Timiș. Potrivit istoricilor, viiturile peste care a trecut podul au fost chiar mai grave în anii 90 decât cele de după 2000. Chiar și așa însă, podul a reușit să rămână pe picioare, însă de-a lungul timpului a fost tot mai neglijat de autorități.

„Deși avem speranța că bătrânul pod de fier va rezista, așa cum a facut-o timp de 119 ani în care s-a confruntat cu numeroase inundații (1910,1912,1926,1949, 1966, 2000), rămânem cu o doză mare de amărăciune și deznădejde față de situația în care se află astăzi orașul Lugoj. În pofida eforturilor financiare depuse la începutul secolului XX de bravii cetățeni ai Lugojului ( indiferent de etnia lor) pentru a moderniza și înfrumuseța polisul, constatăm, la o distanță de un secol, un regres urbanistic, cauzat de o administrație locală defectoasă, ignorantă, dominată de orgoliile unor conducatori mărunți care s-au perindat în ultimii 30 de ani, lipsiți de orice fărâmă de spirit civic. 

Trebuie să remarcăm profesionalismul firmei „MANDEL (Julius), HOFFMANN (Sándor) & QUITTNER (Vilmos)” din Budapesta (Nádor-u. 20), care între 1901-1902 a construit podul pentru suma de 187. 807 coroane. Traversele, parapetele și arcele de fier (fiecare cu o deschizătură de 35 de m), au fost realizate la Uzinele din Reșița (StEG), însumând o cantitate de 185.554 tone fier. Inaugurarea solemnă a podului a avut loc în data de 31 august 1902, într-o zi de duminică, la ora 11. 

Cât timp trebuie sa mai treacă până când podul va fi reabilitat? In ultimele trei decenii toate administrațiile locale s-au mulțumit să îl spoiască, fără să îl consolideze. Mai grav, soluția ridicolă a edificării unui pod nou, în apropierea celui de fier, este vehiculată, în dauna reabilitării celui mai cunoscut simbol arhitectural al Lugojului!” scriu cei de la pagina de Facebook Lugoj – identitate pierdută.

Podul de Fier nu a mai fost pus la o asemenea încercare de 15 ani, de la inundațiile din 2005. Potrivit datelor statistice, inundațiile din acest an au fost mai grave decât și cele din 2000. Intervenția pompierilor, care au consolidat malurile Timișului în oraș, au protejat străzile din calea apelor.

foto: Anca Florentina Florescu

foto: Anca Florentina Florescu

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Lugojul începe cu stângul etapa a doua de vaccinare. Centrul e gata, echipamentele sanitare și vaccinul lipsesc

Publicat

în

RETIM

Anunțată cu surle și trâmbințe, etapa a doua de vaccinare începe cu stângul la Lugoj, la fel cum se întâmplă și în restul județului Timiș. La Timișoara, din 17 centre de vaccinare anunțate inițial, vor funcționa într-o primă fază doar două. La Lugoj, centrul de vaccinare de la Sala Sporturilor “Lavinia Miloșovici” de pe strada Caransebeșului este aproape gata.

“Ca și amenajare, centrul va fi gata până miercuri. Referitor la dotări, am cumpărat tot, pereți despărțitori pentru fluxurile de imunizare, frigidere, scaunele acelea speciale, canapele pentru zona post-vaccinare. Acum urmează să primim materiale sanitare și echipamente de protecție, care vin de la minister, sau le cumpărăm noi dacă ni se spune. Avem patru puncte de vaccinare, am gândit în aceeași locație două centre, dar s-ar putea să fie un centru cu patru puncte. Important este că pot fi vaccinați mai mulți oameni deodată. De miercuri încolo poate fi folosit”, a declarat pentru Lugojeanul.ro Bogdan Blidariu, viceprimarul Lugojului.

Blocajul apare la Ministerul Sănătății, care deși vineri, 15 ianuarie, dă startul etapei a doua de vaccinare, nu a trimis spre Lugoj seringi, echipamente sanitare și de protecție pentru cei care vor vaccina populația, precum nici doze de vaccin. Până la rezolvarea impasului, în etapa a doua de vaccinare lugojenii se pot imuniza la centrul funcțional de la Spitalul Municipal “Dr. Teodor Andrei” din oraș.

Cei care fac parte din grupele care se pot vaccina în a doua etapă, se pot programa pentru vaccinare începând de vineri, 15 ianuarie, orele 15, la această adresă. În etapa a doua de vaccinare se pot imuniza următoarele persoane:

Populația cu grad ridicat de risc:

  • Adulți cu vârsta peste 65 de ani;
  • Persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate.

Lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale:

  • Personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului (parlament, președinție, guvern, ministere și instituții subordonate acestora);
  • Personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești;
  • Personalul din sectorul economic vital:
    • Procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume);
    • Uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;
    • Centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;
    • Unități de producție, transport și distribuție gaze;
    • Unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;
    • Unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;
    • Transport de persoane și mărfuri;
    • Noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;
    • Comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale);
  • Personalul din unitățile de învățământ și creșe;
  • Personalul poștal și din servicii de curierat;
  • Personalul cultelor religioase;
  • Personalul din mass media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale);
  • Personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.

Citiţi mai departe

Administrație

Soluții pentru „intersecția morții” și cea de-a doua autostradă care ajunge la Lugoj. Primarul cere sprijinul Ministerului Transporturilor

Publicat

în

Intersecția șoselei de centură cu strada Tapiei, acolo unde s-au înregistrat mai multe accidente grave, este de mai mult timp în atenția Primăriei Lugoj. Claudiu Buciu a anunțat că va cere sprijin de la Ministerul Transporturilor pentru a schimba soluția gândită în această intersecție.

RETIM

„Nu am ajuns până acum la Ministerul Transporturilor, dar vrem să mergem la noul ministru să-l rugăm să ne ajute. Din ce știm, la această oră, s-au făcut documentațiile pentru a se face semaforizare acolo. Eu consider că nu este soluția potrivită și că acolo ar fi nevoie de un sens giratoriu”, a declarat Claudiu Buciu.

Primarul Lugojului spune că mai există o situație pentru care a solicitat o întâlnire cu noul ministru. Este vorba despre o aberației de infrastructură rutieră, care nu ajută Lugojul sub nicio formă.

„A doua problemă, pentru care dorim să cerem sprijinul ministrului, este legată de traseul viitoarei autostrăzi sau viitorului drum expres dintre Lugoj și Severin (fosta autostradă A6), care are finanțare asigurată deja. În mod surpinzător i-a fost schimbat traseul, care trecea pe sub Lugoj, pe deasupra orașului. Cumva deasupra centurii actuale. Și la noi, și la Caransebeș s-a adoptat aceeași soluție. Cred că este ilogic și cel mai eficient ar fi să treacă pe sub oraș, pentru ca Lugojul și Caransebeșul să scape de traficul de mare tonaj. Sper că o să găsim înțelegere, pentru că noul ministru e un om care are înțelegere pentru acest lucru. Pentru noi ar fi o chestiune extraordinară, pentru că intenționăm să scoatem traficul greu din oraș, să mai rămână doar mașinile de aprovizionare și cele care transportă materiale de construcții acolo unde se construiește”, a mai spus Buciu.

Citiţi mai departe

Administrație

O companie din București va audita iluminatul public din Lugoj, unul dintre eșecurile administrației Boldea

Publicat

în

Lugojul ramas in bezna de Ora Pamantului - Martie 2013

RETIM

Străzi lăsate în beznă cu lunile, becuri neschimbate cu anii, dar și alte probleme cum ar fi bani plătiți cu sacul pentru servicii care nu au mai venit. Toate s-au întâmplat la Lugoj în timpul administrației Boldea, în ultimii 12 ani, după care iluminatul public din oraș a rămas de izbeliște.

Noua administrație a început intervenția în acest sector prin angajarea unei companii specializată în domeniu, care va realiza la Lugoj un audit. În urma acestuia, compania cu sediul în București va întocmi un raport, pe care primăria îl va folosi pentru a readuce la viață iluminatul public din oraș.

Potrivit licitației, atribuită firmei Amiras Green Proiect, în valoare de 75.000 de lei (15.340 euro) se va realiza o auditare energetică a sistemului de iluminat public, evaluarea consumatorilor, inventarierea SIP, după care se vor face propuneri de reducere a consumului prin creșterea eficienței energetice.

foto: arhiva Lugojeanul.ro

Citiţi mai departe
Publicitate

Cele mai citite