Iulius Mall

FOTO! Paisie Lugojanul, alaturi de un sobor de preoti si politicieni, la slujba de Aghiasma Mica din Cotu Mic

izvorul tamaduirii aghiasma mica cotu mic lugoj foto galerie paisie lugojanul 24 aprilie 2014 (11)Sute de lugojeni au participat astăzi, 25 aprilie, cu începere de la ora 16:30, la procesiunea religioasă organizată pentru sfinţirea Aghiasmei Mici. Slujba a început la Biserica cu Hramul Sfântului Ioan Botezătorul, din cartierul Cotu Mic, de unde enoriașii, în frunte cu un sobor de preoţi şi diaconi, conduşi de P.S. Paisie Lugojanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, au mers până la Troiţa ”Izvorul Tămăduirii”, aflată la intrarea în cartier, unde a avut loc sfințirea apei.

La slujba de au participat reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, parlamentari şi alte personalităţi locale. Au vorbit cu ocazia acestui eveniment Francisc Boldea, primarul Lugojului, deputatul Sorin Stragea, președintele consiliului judeţean Timiș, Titu Bojin şi, din postura de gazdă, consilierul local Nicu Bădina.

Publicitate

Momentul religios a fost încheiat ca de obicei cu urarea ”Hristos a Înviat!”, după care Ansamblul Folcloric ”Lugojana” al Casei de Cultură a Municipiului a oferit celor prezenţi un spectacol de dansuri populare, alături de Ramona Ilieși și formația Drăganilor.

lugojeanul-news-everywhere,-everytime-bannerA apărut „We are Happy in Lugoj”! LIKE&SHARE

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate