Iulius Mall

FOTO O fotografie din anii ‘70, imaginea lunii la Lugoj. Ce amintiri au depănat cei care au văzut-o

A adunat sute de aprecieri și tot atâtea comentarii și distribuiri. O fotografie din anul 1970 a devenit virală pe rețelele de socializare. În imagine se vede unul dintre restaurantele vechi de tipul “expres – împinge tava” din Lugoj.

Publicitate

Imaginea, postată pe un grup de Facebook și care ar aparține lugojencei Vera Ceclan, i-a pus pe gânduri pe internauți. Aceștia au depănat amintiri despre localurile la care mergeau acum aproape 50 de ani, făcând chiar referire la felurile de mâncare pe care le preferau.

“O mâncare gustoasă, la un preț decent. Lângă era expresul Timișul, iară lângă primărie era altul. Am mers ani de zile”, scrie Dorel Ciura.

“Îmi aduc aminte vag că îmi plăcea o anumită fasole (iahnie). Adevărul e că erau bune toate. Și mâncăm ca și garnitură fasole verde, mazăre. Acum toată lumea carne carne carne. Și cartofi prăjiți. Chiar mâncărurile astea de cantină parcă aveau gust mai bun. Nu știu de ce. Seamănă cu food court-ul de la Iulius Mall, doar alb negru. Deci moda revine ca de obicei”, povestește Cătălin Suba.

“Nu primeai bere numai dacă luai și mâncare. Eu cred că este la str. Mocioni colț cu Mihai Viteazu. Casiera era tanti Florica Blajovan unde se vede peretele de cărămizi de sticlă, dincolo era bufet.Tinerilor de astăzi nu le vine să creadă că aveam așa ceva.”, își aduce aminte Vasile Gheju.

Expresul din imagine pare să fie cel de lângă primărie, deși comentatorii nu sunt siguri, unii spunând că ar putea fi vorba despre cel din centrul orașului. Un lucru e clar: laptele de pasăre era desertul preferat al lugojenilor la acea vreme.

“Ce minunat era. Mergeam mult pe acolo pentru lapte de pasăre. Ce bun era!” spune un alt internaut.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate