Actualitate
FOTO! Exercitiu de amploare la Lugoj, pus in scena dupa o furtuna puternica de fortele de ordine si salvatori
Zeci de polițiști, pompieri și medici au efectuat astăzi, începând cu ora 11:00, un exercițiu care să îi pregătească pe salvatori în cazul unei calamități. Sirenele au anunțat începerea acestuia, după care scenariile au fost dintre cele mai diverse, de la copaci căzuți pe trecători, la incendii izbucnite din cauza firelor căzute la pământ, la țigle căzute peste mașini. Intervenția în caz de calamitate naturală a fost astfel exersată de forțele de ordine și de pompieri, dar și de medicii de pe ambulanțe și cei de la SMURD. Exercițiul, care o oră, s-a desfășurat în zona parcului George Enescu, fiind semnalat la început și la final prin sirenele de calamitate.
La eveniment au participat echipe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Lugoj, Detaşamentului de Jandarmi Lugoj, Poliţiei Naţionale Lugoj, Poliţiei Locale Lugoj, Serviciului de Ambulanţă, S.V.S.U. Lugoj, S.C.Salprest, S.C.Meridian, Serviciului Sere şi Spaţii Verzi, Enel, E-on Gaz şi ai Romtelecom, conform concepţiei exerciţiului, avizată de I.S.U. BANAT-TIMIŞ.
Actualitate
La 16 ani, un tânăr beat și fără permis a pus pe jar polițiștii din Lugoj și Făget
La data de 09 aprilie, în jurul orei 00:30, polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, au efectuat semnal de oprire unui autoturism,care circula pe strada Huniade din municipiu,însă conducătorul auto, nu s-a conformat semnalelor polițiștilor, și-a continuat deplasarea, aceștia pornind în urmărirea autoturismului. A fost solicitat sprijinul celorlalte echipaje, autoturismul fiind oprit de către polițiștii din orașul Făget pe DN 68 A.
În urma legitimării și a verificarilor în baza de date, polițiștii au constatat că este vorba despre un tânăr de 16 ani, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul l-a sustras de la o rudă fără încuviințarea acesteia. Întrucât emana halenă alcoolică , acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infractiunilor de furt în scop de folosință, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere și conducere sub influența alcoolului. Totodată, acesta a fost sancționat cu amendă în valoare de 500 de lei, conform Legii 55/2020 pentru nerespectarea interdicțiilor privind libera circulație.
Actualitate
Lugojenii nu au încredere în vaccinul realizat de compania engleză Astra Zeneca
Doar 60 de doze de vaccin se administrează în medie pe zi, la Lugoj, la singurul centru de imunizare de pe raza municipiului. Motivul? Folosirea vaccinului Astra Zeneca, despre care s-a decis recent că într-adevăr poate provoca tromboze. Oamenii, chiar dacă pericolul este infim de mic, refuză astfel să se imunizeze cu dozele producătorului englez.
În medie, în jur de 60 de doze de vaccin Astra Zeneca se administrează la centrul de pe strada Caransebeșului pe zi. Lugojenii care vor să se vaccineze o fac la Făget sau Buziaș, la centre unde au găsit doze din vaccinul celor de la Moderna, sau Pfizer.
Vineri dimineața, la centrul de la Făget, erau disponibile 155 de locuri pentru vaccinarea cu Moderna, iar la lista de așteptare pentru vaccinul Pfizer erau 138 de persoane înscrise. La Lugoj, pentru Astra Zeneca erau disponibile 748 de locuri, iar pentru Pfizer, 1624 de oameni erau pe lista de așteptare, vineri dimineața.
Actualitate
Incendiu la un restaurant din Piața Drăgan din Lugoj
Un incendiu la unul dintre restaurantele din Piața “I.C. Drăgan” din Lugoj a pus în mișcare pompierii lugojeni joi dimineața. S-a întâmplat în jurul orelor 9 dimineața, când în incinta unui restaurant din apropiere de sediul poliției, un obiect din bar fi luat foc.
Pompierii sosiți la fața locului au eliminat imediat pericolul. Potrivit acestora, nu a fost vorba despre pagube materiale, ci mai mult despre o sperietură și fum. Nimeni nu a fost rănit în urma evenimentului.
foto: arhiva Lugojeanul
Actualitate
Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării poate să judece plângerea de discriminare a oltenilor
Aproximativ 15 producători locali din județul Olt au aflat în urmă cu aproximativ o lună că, primarul Lugojului nu mai vrea să-i primească în piața din oraș. Administrația piețelor din Lugoj i-a anunțat că nu le-au fost reînnoite contractele pentru mesele unde vând produse de circa 25 de ani, motivul fiind că noul primar dorește să dea mesele în piață doar producătorilor din zonă.
Producătorii din Olt care se consideră discriminați pentru că nu mai sunt primiți în piața din Lugoj au depus mai multe petiții. Un dintre ele urmează să ajungă la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Astaloș Csaba, președintele acestui organism, afirmă că nu se poate antepronunța pe această situație, dar așteaptă plângerea producătorilor.
„Au posibilitatea să depună o plângere la noi. Din punctul meu de vedere pot depune o plângere inclusiv la Primărie, la Consiliul local, în care să solicite acces la piață. Dacă vor depune o plângere la CNCD, vom cita Primăria, vom face audieri și în funcție de constatările noastre, colegiul, în componență de nouă, va decide dacă suntem într-o situație de discriminare sau nu”, spune președintele CNCD.
Momentan decizia primarului rămâne neschimbată, iar la piața din Lugoj vor putea să vândă doar producătorii din Banat, mai exact din Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. Claudiu Buciu a explicat că a dispus această măsură din cauza lipsei de spațiu și pentru a sprijinii producătorii din zona de vest a țării.
-
Social4 zile în urmă
Lugojul rămâne fără supermarketul Lidl pentru câteva săptămâni. Când se închide magazinul
-
Actualitate4 zile în urmă
Oltenii acuză Primăria Lugoj de discriminare, pentru că nu mai sunt lăsați cu legume în piață
-
Actualitate3 zile în urmă
Bărbatul care a violat o fetiță de 8 ani, lângă Lugoj, va sta 13 ani după gratii
-
Actualitate2 zile în urmă
Incendiu la un restaurant din Piața Drăgan din Lugoj