Anunțate încă de la finalul anului trecut, parcările de pe strada Nera din cartierul Micro 4 vor fi în curând realitate. Totuși, deși lucrările au început și sunt, după cum se poate observa din fotografiile atașate acestui material, în stare avansată, oamenii care vor beneficia de ele nu sunt pe deplin mulțumiți de lucrările pe care angajații firmei contractate de primărie le execută aici. Mai exact, problemele au început când locuitorii le-au cerut muncitorilor să se îngrijească de modul în care amenajează parcările, să aibă grijă de spațiile verzi și să curețe grădinile clandestine, spun ei, ale celor care blochează locurile de parcare ce trebuie construite fără a avea autorizație pentru așa ceva.
La rândul lor însă, muncitorii nu s-au sinchisit să rezolve problemele oamenilor, făcând parcările cum s-a făcut drumul național la Caracal, adică ocolind grădinile câtorva locatari, deși erau pe locuri de parcare. Când au fost întrebați de ce nu curăță aceste spații pentru a amenaja parcări, muncitorii au afirmat în fața locuitorilor de pe strada lugojeană că, cităm, „nici noi nu știm exact pe unde vin parcările, așa că ne luăm după ce vedem la fața locului”, am încheiat citatul.
Afirmația, dacă este una adevărată, este foarte gravă, având în vedere că un plan foarte costistor a fost inițial aprobat de primărie și constructor tocmai pentru a se evita asemenea situații ilare și supărătoare. Parcările noi vor apărea pe strada Nera din municipiu în perioada imediat următoare, acestea urmând să ocupe, cu tot cu borduri și spații verzi, o suprafață de 3.025 de metri pătrați.
Mai exact, prima parcare va fi construită între blocurile 2 și 9 și va cuprinde 23 de locuri de parcare. A doua, de 22 de locuri, va fi amenajată între blocurile 42 și 48, iar a treia, ce se va construi între blocurile 26 și 30, va putea adăposti 14 mașini. Suma alocată pentru realizarea proiectului este de 280 de mii de lei, firma Compact fiind cea aleasă pentru executarea lucrării.












Asa arata o lucrare de mantuiala….vezi primare,vezi?
Compact spui si tragi apa ..astia au f giratoriul pe closca si crisan..il rugam pe dom primar sa vina sa vada cum ia un tir curba venind de pe crisan catre closca.
va arata foarte bine aceasta parcare,noua,marginita de gardurile improvizate acum 20-25 de ani din fierbeton,tevi de la incalzirea veche a aprtamentelor si in general tot felul bucati de fier care prisoseau prin casa.pot intelege termenul de spatiu verde(chiar daca alegand blocul am cam renuntat la el)amenajat de serviciul sere si spatii verzi dar nu pot intelege ce ne ofera cine a aprobat acest plan