Iulius Mall

Fosta Școală Generală Nr. 1 a fost transformată în grădiniță. Proiect finalizat cu fonduri locale

Foto: facebook/dobra.calin.ionel

Municipiul Lugoj are, de astăzi, o nouă grădiniță, amenajată în clădirea fostei Școli Generale Nr. 1. Proiectul, deși inițial gândit să beneficieze de finanțare europeană, a fost finalizat aproape exclusiv cu bani de la bugetul local.

„Am reușit astăzi să facem recepția unui nou proiect – din păcate, pierdut pe fonduri europene în decembrie 2023. În cele din urmă, am beneficiat de mai puțin de 10% din valoarea totală a lucrării ca finanțare nerambursabilă, restul fiind suportat din bugetul local”, a declarat primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra.

Publicitate

Edilul a subliniat că, în ciuda dificultăților întâmpinate, atât în ceea ce privește proiectul, cât și în teren, lucrările au fost încheiate cu succes.

„Ceea ce mă bucură cu adevărat este că am reușit să deblocăm toate problemele apărute, atât din punct de vedere al proiectului, cât și din teren. Astfel, închidem astăzi această lucrare: transformarea fostei Școli Generale Nr. 1 în grădiniță”, a mai spus Călin Dobra.

Clădirea va fi pusă la dispoziția grădiniței imediat după finalizarea tuturor documentelor necesare.

„După finalizarea tuturor documentelor, imobilul va fi pus la dispoziția grădiniței, cu gândul de a oferi copiilor un spațiu modern, amenajat complet și pregătit să funcționeze ca o unitate școlară nouă”, a adăugat primarul.

Totodată, edilul a felicitat constructorul pentru mobilizare și respectarea termenului de finalizare.

„A înțeles cât de important era termenul de iulie 2025, altfel riscam să pierdem și acei puțini bani obținuți”, a precizat Dobra.

Noua grădiniță va contribui la extinderea infrastructurii educaționale a municipiului și vine în sprijinul familiilor cu copii preșcolari.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate