Politică
Fostă membră PMP Lugoj acuză că a fost bătută de către un coleg de partid după ce şi-a dat demisia
Ramona Dzitac, fostă membră a PMP Lugoj, acuză că a fost bătută de către Flavius Luca unul dintre colegii din PMP, pe care l-ar fi pomenit în comunicatul de presă dat pentru a-şi anunţa demisia din partid.
Dzitac povesteşte că Luca a intrat în biroul de la firma unde lucrează şi ar fi lovit-o de mai multe ori, reproşându-i că i-ar fi menţionat numele în comunicat. Aceasta a sunat la 112 şi o maşină de la SMURD a dus-o la Serviciul de urgenţe din Lugoj. „Am fost la farmacie şi după ce m-am întors în birou, la o secundă m-am trezit cu el. În momentul ala m-a sunat Fedor(n.r. Fedor Maşniţa – consilier local PMP). Când am văzut că a intrat peste mine, am răspuns la telefon şi l-am lăsat deschis. A început să dea cu palmele peste faţă. Cu pumnii în piept, mi-a dat un pumn în abdomen. Şi după aia o început să mă ameninţe, că dacă nu îl las în pace îmi taie gâtul şi se ocupă şi de copilul meu”, a declarat Ramona Dzitac, care susţine că Flavius Luca i-ar mai fi transmis mesaje de ameninţare şi în trecut, prin diverse persoane
Contactat de Lugojeanul.ro, Flavius Luca susţine că nu este nimic adevărat şi că nici nu s-ar fi întâlnit cu fosta sa colegă. “Terminaţi cu prostiile! Terminaţi cu prostiile! Cum să dau eu într-o femeie. Nu e adevărat. Nu aţi văzut cât teatru joacă şi pe Facebook”, a spus Luca.
Luca a mai fost acuzat şi de Maşniţa că l-ar fi bătut
Ramona Dzitac, e angajata lui Fedor Maşniţa, alt membru PMP care a acuzat că ar fi fost bătut de Luca. “A intrat peste ea în birou şi a bătut-o rău, cu pumnii şi cu picioarele. I-a reproşat că de ce a ieşit articolul respectiv, că îi taie capul, îi omoară copiii şi a ameninţat-o. E bătută rău de tot! Aşa au făcut şi cu mine. El şi cu Pityu. Sunt diabolici. Atunci s-au rugat de mine şi eu mi-am retras plângerea”, spune Fedor Maşniţa, consilier local din partea PMP Lugoj.
Iată, mai jos, paragraful din comunicatul de presă în care Ramona Dzitac pomeneşte numele lui Flavius Luca.
“PMP Lugoj s-a pupat pe gură cu PSD de atâtea ori, că nu realizează ce a devenit, iar acum se face că nu pricepe de ce oamenii sunt dezgustați de comportamentul perfid și imoral care i-a adus în anticamera dispariției politice. Pentru însănătoșirea democrației din România ce ar însemna dacă PMP ar avea soarta PD-L, iar în 2020 ALDE va ocupa spațiul lăsat liber de un partid liberal incapabil să se reformeze? În anii în care am fost membru PMP am învățat să nu îmi fac idoli în politică pentru că inevitabil vor fi primii care mă vor dezamăgi.
Cum si-au batut joc de munca noastra cei trei crai de la rasarit cu tata lor Cornel Samartinean: Costea Marian, Luca Flavius si Szentpeteri Stefan (zis Pityu), dar exista viata si dupa zid. Pana si sarpele este mai dulce decat voi!”, arată fosta membră PMP.
Politică
Claudiu Buciu explică în detaliu de ce s-a ajuns la schimbările făcute în Primăria Lugoj
Primarul Claudiu Buciu a transmis un comunicat prin care explică toate măsurile luate în ultimul timp în administrația Lugojului.
„Constat cu stupoare că demersurile noastre au fost exploatate politic de cei care au folosit banii publici pentru a plăti lăutari la propriile chefuri de partid. Cei care citesc doar titlurile au făcut afirmații de genul: ”act criminal”, ”demolarea culturii”, ”dezastru”, ”abuz și nerespectarea valorilor liberale”. Paleta politică deranjată are, din păcate pentru noi toți, toate culorile, dar are și aceeași lacună: ignoranța. De 30 de ani ne zbatem între politică și hoție, uitând de ceea ce trebuie făcut cu adevărat, dovada fiind situația în care am ajuns. Nu ne interesează ce nevoi reale au semenii noștri, ci doar ce ne omoară ”adversarul politic” (pentru că, îngust, doar așa ne privim între noi) sau ce (judecat cu aceeași minte îngustă) ne aduce un vot în plus…”, susține Buciu.
Primarul Lugojului explică, punct cu punct, ce s-a întâmplat în administrația lugojeană în ultima perioadă și de cea decis să ia măsuri.
Banii pentru chefurile partidului și profesorii diletanți
„Dreptul de face parte dintr-un partid nu mi-l poate retrage nimeni”
Mai multă cultură de calitate
Primarul Lugojului arată că finanțările pentru actele culturale s-au dublat și calitatea acestora a crescut considerabil.
Politică
PSD Lugoj și-a ales conducerea și vrea să câștige alegerile locale din 2024
Politică
În USR, dar cu ochii pe REPER-ul lui Cioloș. City-managerul Lugojului nu a decis în ce tabără continuă
Anca Micșa-Oprea, city-managerul municipiului Lugoj, fostă membră PLUS, nu știe încă dacă îl va urma pe Dacian Cioloș, în noul partid. Ea spune că momentan se concentrează pe funcția pe care o deține în administrația locală.
„Lugojul are nevoie de oameni implicați și conectați cu societatea și economia locală, are nevoie de idei și de proiecte puse în aplicare. Eu, cât și colegii mei din fostul PLUS am intrat în politică pentru a fi acei oameni de care Lugojul are nevoie. Energia membrilor de partid aflați la guvernare sau în opoziție trebuie canalizată către comunitate și către proiecte bine gândite, duse la maturitate, spre o politică de dialog și interacțiune cu societatea și comunitatea de afaceri. Eu voi rămâne fidelă principiilor pentru care am intrat în politică și construcției pe care o facem în cadrul Primăriei Lugoj”, spune city-managerul Lugojului. Declarația acesteia vine într-un moment în care, la Lugoj, USR face opoziție actualei administrații locale.
Micșa-Oprea nu exclude posibilitatea să plece din USR, însă, spune că momentan nu a luat o decizie în acest sens.
„Îi urez mult succes lui Dacian Cioloș în noul său proiect politic! Voi urmări atent evoluția proiectului propus de el, cât și a politicii adoptate de USR în continuare, urmând sa iau o decizie. Sunt convinsă că și colegii mei vor decide, individual, asa cum le dictează conștiința și convingerile personale”, a mai declarat Micșa-Oprea, pentru Lugojeanul.ro
Politică
Un lugojean este președintele organizației județene PMP Timiș
Biroul de presă al PMP Timiș, anunță că, duminică, 8 mai, în Municipiul Iași, s–a desfășurat Consiliul Executiv Național al Partidului Mișcarea Populară, sub conducerea președintelui Cristian Diaconescu. Conform comunicatului de presă, în cadrul acestei întruniri a fost luată decizi ca fostul consilier local lugojean, Fedor Masnița, să fie numit președintele organizației județe PMP Timiș.
„Obiectivul meu este acela de a coagula susținatorii noștri din localitățile unde încă nu avem organizații locale statutar construite și de a pregăti alegerile interne pentru organizația PMP Timiș. Sunt măndru de colegii mei care sunt aleși locali si îi voi sprijini în continuare pentru a rămâne implicați în comunitațile lor. Apreciez că ei ne reprezintă cu deminitate. Apreciez că Partidul Mișcarea Populară este singurul partid de dreapta, creștin democarat, care și–a respectat promisiunile, un partid care luptă curat și cinstit pentru interesul roamânilor. Un partid cu șanse reale de a oferi un candidat la alegerile prezidențiale din 2024, în persoana domnului președinte Cristian Diaconescu. Sunt parte și
voi rămane un garant al proiectului de țara România Respectată”, a declarat Fedor Masnița.
Fedor Mașnita este membru al PMP încă din 2015. El a ocupat funcția de vicepreședinte la nivel județean, în cadrul vechii
echipe, până în anul 2017, a fost ales local și s–a implicat activ, începând cu anul 2021, în reorganizarea filialei timișene.
-
Actualitate3 zile în urmă
Soția unui consilier local din Lugoj, implicată în cazul cercetat de Parchetul European
-
Actualitate4 zile în urmă
Fiul unui procuror din Lugoj, mesaj pentru „inapții” din presă, „haterii și invidiosiii”
-
Actualitate4 zile în urmă
Un procuror din Lugoj a cerut repararea reputației profesionale după ce presa a dezvăluit audierea fiului său într-un dosar de trafic de droguri
-
Actualitate2 zile în urmă
Lugojenii invitați să se alăture forțelor polițienești ale județului Timiș