De la începutul lunii decembrie, pompierii timișeni au intervenit pentru stingerea a 11 incendii care au afectat acoperișuri, încăperi și anexe gospodărești. Potrivit unei informări publicate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș, evenimentele s-au produs în raioanele de intervenție ale pompierilor din Timișoara, Lugoj, Făget și Deta. La misiuni au participat și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, în sprijinul pompierilor militari.
Conform ISU Timiș, cele mai frecvente cauze ale izbucnirii incendiilor au fost coșurile de fum necurățate sau deteriorate, aparatele de gătit lăsate nesupravegheate, precum și depozitarea necorespunzătoare a jarului sau a cenușei rezultate din utilizarea sobelor.
Pentru prevenirea unor astfel de situații, pompierii au transmis mai multe măsuri de siguranță privind exploatarea coșurilor și burlanelor de evacuare a fumului. Astfel, verificarea, curățarea și repararea coșurilor de fum trebuie efectuate doar de persoane specializate. Coșurile, burlanele și canalele de fum trebuie izolate față de elementele combustibile ale pereților, planșeelor și acoperișurilor, iar în podul casei, coșul de fum trebuie să fie tencuit, pentru a preveni pătrunderea scânteilor. De asemenea, este interzisă amenajarea de afumători în poduri și mansarde.
În ceea ce privește exploatarea sobelor cu și fără acumulare de căldură, pompierii recomandă ca pardoseala combustibilă din fața ușițelor de alimentare să fie protejată cu tablă metalică, cu dimensiunile de cel puțin 0,70 x 0,50 metri. Nu trebuie așezate materiale combustibile în apropierea sobei sau pe aceasta, iar copiii nu trebuie lăsați nesupravegheați atunci când focul este aprins. Cenușa și jarul provenite de la sobe trebuie depozitate într-un loc special amenajat.
Reprezentanții ISU Timiș atrag atenția că respectarea acestor măsuri este esențială pentru prevenirea incendiilor, mai ales în sezonul rece, când sistemele de încălzire sunt utilizate intens.