Ministerul Transporturilor a anunțat că fondurile alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru infrastructura de transport vor fi păstrate integral, iar mai multe proiecte-cheie din vestul țării, inclusiv din zona Lugojului, continuă să beneficieze de finanțare completă.
Astfel, lucrările de pe tronsonul de autostradă Lugoj–Deva, inclusiv tunelurile de la Margina–Holdea, vor fi realizate în continuare cu sprijin financiar european. În același timp, segmentul feroviar Lugoj–Timișoara, parte dintr-un proiect mai amplu de modernizare a infrastructurii feroviare, va rămâne și el în cadrul PNRR, conform celor precizate pe site-ul Radio România Actualiăți.
Deși unele proiecte la nivel național au fost eliminate parțial sau total din această sursă de finanțare, autoritățile au transmis că lucrările aflate într-un stadiu avansat de execuție nu vor fi abandonate. Acestea vor fi preluate în cadrul altor programe europene, precum Programul Transport 2021–2027, astfel încât investițiile să continue fără sincope.