Iulius Mall

„Finanțarea spitalului din Lugoj nu se poate pierde. Avem un contract ferm cu Ministerul Sănătății, indiferent ce se întâmplă”

Eșecul primei licitații, dar și apropierea alegerilor au stârnit discuții aprinse legate de finanțare construcției noului spital din Lugoj. Opozanții actualei administrații locale anunță deja ca și pierdută finanțarea din PNRR, cu toate că, inclusiv ministrul Rafila a dat asigurări că nu există acest risc, dacă lucrările vor fi demarate.

Cum nu am ajuns încă în această fază, discuțiile continuă, mai ales pe rețelele de socializare. Claudiu Buciu, managerul proiectului de construcție a noului spital, este extrem de sigur că Lugojul nu va pierde această finanțare.

Publicitate

„Absolut niciun risc. Am mărit bugetul proiectului, pe partea de construcții, cu 7 milioane de euro dintr-o rezervă pe care am calculat-o din start, când am cerut finanțarea ministerului. Dar nu afectează bugetul local sub nicio formă. Este chiar din bugetul de proiect și a fost prevăzut din start asta. Am redus la maxim termenele. Legea îți permite să stabilești niște perioade de depunere a ofertelor mai scurte sau mai lungi, având în vedere că deja lucrarea este cunoscută, am aplicat cele mai scurte termene de licitație și dacă totul e în regulă, sperăm că în trei luni o avem închisă. Avem un contract ferm de finanțare. Este semnat cu Ministerul Sănătății, care la rândul lui este finanțat de Uniunea Europeană. Noi am câștigat un concurs de proiecte, avem un punctaj, am fost pe locul 10 în țară, cu un punctaj foarte mare, maxim ce puteam obține noi. Nu există niciun risc, dacă se schimbă ceva politic, să se retragă această finanțare. Ar fi culmea! România nu s-ar mai dezvolta niciodată, dacă fiecare guvern ar retrage aceste finanțări după bunul plac”, a declarat Buciu, la podcastul Direct la Subiect.

Buciu a dat explicații legate și de respingerea ofertantului calificat la prima licitație.

„Am auzit multe voci. Nu ține de competența noastră sau de buna noastră organizare. Dacă la o licitație  vin ofertanți care dovedesc experiența, care  arată că sunt capabili să termine lucrările în termenul de stabilitate, care să aibă capacitatea financiară, să depună  ofertă, trebuie să o evaluezi. Dacă e bună, merge mai departe, dacă nu e bună o respingi. Ce-ar fi fost să nu respingem un ofertant, care nu avea experiență în construcția de spitale și să-l lăsăm să lucreze acolo și să se potihnească peste două luni. Atunci chiar am fi pierdut finanțarea. Sigur că electoral, ne-ar fi convenit foarte tare, că probabil se apucă de săpat o groapă și de ridicat primul nivel. Și dădea foarte bine! Dar era totalmente iresponsabil. Ori noi nu de asta am venit aici. Am preferat să facem ce e corect, ce era legal să facem. Am anulat licitația și am reluat-o”, a mai adugat Buciu.

Finanțarea de aproape peste 150 de milioane de euro, obținută din Programul Național de Reabilitare și Reziliență, pentru construcția unui nou spital și reabilitarea pavilionul central din actualul spital este cea mai mare finanțare european[ din istoria municipiului de pe malurile Timișului.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate