Iulius Mall

Final de sezon la volei. Lugojencele merg în Cupa Balcanică

FOTO Arhiva

Echipa de volei CSM Lugoj a încheiat Campionatul Diviziei A1 cu un meci, în fața propriilor suporteri, adversară fiind Știința Bacău, echipă care în cele din urmă și-a adjudecat victoria și totodată locul al treilea în clasament.

Băcăuancele au câștigat cu 3-1 (26-28, 28-26, 22-25, 17-25), însă în primele seturi echipa din Lugoj, pregătită de Valerijan Luka a aratat o opoziție puternică, așa cum indică și scorul pe seturi.

Publicitate

„Meciul cu Știința Bacău a fost unul special. Și anul trecut s-au decis medaliile la Lugoj în ultima etapă. Bacăul viza medalia de bronz, lucru pe care l-a reușit, dar nu fără să lupte foarte mult pentru a-și atribui cele trei puncte care au dus echipe pe locul III. Noi am evoluat în nota ultimelor jocuri, curajos, dar nu destul de valoros pentru a obține mai multe puncte, deși în primele seturi, după cum o spune și scorul, evoluția noastră a fost una foarte bună”, a declarant Dan Brudiu, președintele secției de volei a CSM Lugoj.

Final de sezon, obiectiv îndeplinit

Echipa lugojeană de volei a încheiat campionatul pe locul al VI-lea și a obținut calificarea în Cupa Balcanică, performanță obținută în contextul general în care campionatul a fost unul foarte puternic, dovadă fiind rezultatul obținut de campiona Volei Alba Blaj pe plan european.

“A fost un an special pentru voleiul românesc, în care campioana din Blaj a intrat în turneul final al Ligii Campionilor și CSM București câștigă în premieră titlul național. A fost cel mai puternic campionat din ultimii 10 ani. În aceste condiții prezența noastră din nou în play-off, între primele șase echipe și orașe ale țării înseamnă foarte mult, mai ales că activitatea s-a desfășurat în condiții destul de dificile. Per ansamblu am obținut o performanță bună și sperăm că această echipă care reprezintă un nume în voleiul intern să-și poată continua activitatea și anul viitor la acest nivel”, a precizat Dan Brudiu.

Președintele secției de volei spune că echipa lugojeană se va despărți de anumite jucătoare, deși va încerca să păstreze un nucleu de sportive. Rămâne de văzut în ce măsura acest lucru va reuși, având în vedere că este perioada tatonărilor și negocierilor de transferuri pentru sezonul viitor. În același timp, Dan Brudiu spune că se va încerca închegarea echipei mai repede decât de obicei, pentru o participare reușită în Cupa Balcanică, întrecere care va debuta în luna septembrie.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate