Connect with us

Cultură

Filmul Clara rulează la Lugoj. A avut premiera în prezența regizorului și a unor actori, printre care și lugojeanca Ileana Caprariu

Publicat

în

Filmul Clara a avut parte de o primire călduroasă la Lugoj, unde a fost proiectat în prezența unei săli pline la Cinema Bela Lugosi. Regizorul Sabin Dorohoi a mulțumit publicului pentru entuziasmul arătat: „Mulțumim Lugoj! Și în această seară Clara a fost primită în Banat cu o sală plină și un public cald. Mulțumim Ileana Carmen Caprariu-Nemecsek pentru tot ajutorul, mulțumim Cinema Bela Lugosi și mulțumim Casei de Cultură Traian Grozăvescu din Lugoj!”. La eveniment au participat, pe lângă regizor, și actorii Luca Puia (Ionuț), Ileana Carmen Caprariu-Nemecsek (inspectoarea) și Marius Schiell (hair stylist).

RETIM

Clara, o dramă româno-germană cu o temă puternică și de actualitate, explorează impactul migrației asupra copiilor rămași acasă. Filmul a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Cottbus, unde a câștigat premiul publicului, și este acum disponibil în cinematografele din România. Povestea urmărește dilemele Clarei, o mamă care se confruntă cu decizii dificile după ce fiul ei, rămas în România, fuge de acasă. Filmul atinge o coardă sensibilă, abordând drama părinților plecați în străinătate și sacrificiile făcute pentru un trai mai bun.

După proiecția de la Lugoj, echipa filmului se va întâlni cu publicul timișorean, la Cinema Timiș, pentru o altă sesiune de discuții. Sabin Dorohoi continuă să ducă mesajul filmului mai departe, încercând să aducă în atenție realitățile dureroase cu care se confruntă milioane de familii din România.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cultură

Antonio Gandore este câștigătorul Concursului de Fotografie „Casian Mărgineanțu” FOTO

Publicat

în

Locul I Antonio Gandore

Joi, 31 octombrie, a avut loc premierea pentru cea de-a doua ediție a Concursului de Fotografie „Casian Mărgineanțu”, un eveniment de referință pentru pasionații de fotografie, organizat de publicațiile Lugojeanul, Redeșteptarea și Ghidul Banatului, cu sprijinul Galeriei Armi de la Casa Armatei. Concursul, susținut de Clubul Rotary Lugoj în calitate de partener oficial, a oferit participanților prilejul de a-și exprima creativitatea într-o competiție dedicată memoriei fotoreporterului Casian Mărgineanțu.

RETIM

Din cele peste 200 de fotografii înscrise, juriul format din fotoreporteri profesioniști, printre care Constantin Duma (Agerpres) – președintele juriului, Adrian Pîclișan (fotoreporter Guvernul României) și Cornel Putan (Inquam Photo), a selectat 20 de lucrări care vor fi expuse la Galeria Armi, alături de cele cinci fotografii premiate. Expoziția poate fi vizionată între orele 09:00 și 16:00, până în data de 21 noiembrie.

Premiul I al concursului a fost acordat lui Antonio Gandore, un pasionat de fotografie din Arad, care a reușit să obțină și o mențiune cu o altă lucrare. Locul al doilea a fost adjudecat de lugojeanul Gabriel Brezeanu, și el laureat și al unei mențiuni cu cea de-a doua fotografie, iar locul al treilea i-a revenit lui Raimondo Rupp, tot din Lugoj.

Locul 2 – Gabriel Brezeanu

Locul 3 Raimondo Rupp

Mentiune Antonio Gandore

Mentiune Gabriel Brezeanu

Premiile oferite în cadrul competiției au însumat o valoare de peste 1.000 de euro, iar concursul reprezintă un omagiu adus memoriei lui Casian Mărgineanțu, fost fotoreporter, dar și o platformă de încurajare a creativității în arta fotografică pentru toți pasionații din domeniu.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Citiţi mai departe

Cultură

Solicitare pentru rezolvarea blocajului Școlii de Arte: de 3 ani fără director, de 4 ani fără consiliu de administrație

Publicat

în

Școala de Arte „Remus Tașcău” din Lugoj, aflată sub autoritatea Consiliului Local, se află într-un blocaj administrativ și financiar grav, potrivit unei informări oficiale transmise de ec. Loredana-Livia Lupescu, referent de specialitate. În documentul transmis, Lupescu arată că instituția nu mai are un director interimar, cu funcția de ordonator terțiar de credite, încă din 2021.

RETIM

„Școala de Arte „Remus Tașcău” Lugoj (…) nu mai are numit un director (interimar) cu calitatea de ordonator terțiar de credite din data de 17.11.2021 care să poată să-și exercite drepturile și atribuțiile conform Regulamentului de funcționare al școlilor populare de arte și meserii, conform legii”, se precizează în adresa semnată de Lupescu. Fără un specimen de semnătură înregistrat în Trezorerie, instituția „se află în imposibilitatea să mai facă operațiuni în Trezorerie, plăți pentru facturile de utilități, salarii, să încheie contracte de prestări servicii sau alte documente financiar-contabile”.

De asemenea, Lupescu atrage atenția că instituția nu dispune de un consiliu de administrație valid din anul 2020, ceea ce pune în pericol funcționarea sa conform normelor legale. În acest sens, ea a solicitat Consiliului Local să introducă pe ordinea de zi a ședinței de astăzi un punct privind „desemnarea reprezentanților Consiliului Local al Municipiului Lugoj în consiliul de administrație al Școlii de Arte „Remus Tașcău” Lugoj”, pentru a se asigura că instituția își poate relua activitatea în condiții legale.

Astfel, Școala de Arte „Remus Tașcău” așteaptă o decizie urgentă din partea Consiliului Local pentru a rezolva această criză administrativă și financiară care împiedică desfășurarea activităților culturale destinate comunității din Lugoj.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Citiţi mai departe

Cultură

Au fost desemnați câștigătorii concursului de fotografie „Casian Mărgineanțu”

Publicat

în

Juriul format din fotoreporteri profesioniști: Constantin Duma (Agerpres) – președinte, Adrian Pîclișan (fotoreporter Guvernul României) și Cornel Putan (Inquam Photo) a ales câștigătorii celei de-a doua ediții a Concursului de Fotografie “Casian Mărgineanțu”.

RETIM

Câștigătorul locului I este Antonio Grandore. Fotografia câștigătoare și restul premiilor vor fi dezvăluite cu ocazia vernisajului ce va avea loc joi, 31 octombrie, de la ora 18:00, la Casa Armatei din Lugoj. Pe lângă cele cinci premii, au fost selectate încă 20 de fotografii trimise de participanți, care vor fi expuse timp de o lună de zile în Galeria Armi din Lugoj.

Cu premii în valoare totală de peste 1.000 de euro, acest concurs este un tribut adus memoriei fostului nostru coleg, fotoreporterul Casian Mărgineanțu. La fel ca și la prima prima ediție, desfășurată anul trecut, au fost înscrise în concurs peste 200 de fotografii.

Premiile sunt substanțiale și vor răsplăti efortul și talentul participanților:

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

  • Premiul I: 2.000 de lei – acordat de Clubul Rotary Lugoj
  • Premiul II: 1.500 de lei
  • Premiul III: 1.000 de lei
  • Două mențiuni speciale: câte 500 de lei fiecare

Câștigătorii și fotografiile selectate vor apărea, după data vernisajului expoziției, în ziarele tipărite și online din Lugoj. Organizatorii concursului sunt Lugojeanul, Redeșteptarea și Casa Armatei, în parteneriat cu Clubul Rotary din Lugoj.

Citiţi mai departe

Cultură

Concert aniversar în peștera de la Românești. Se împlinesc 40 de ani de la primul eveniment

Publicat

în

Concertul inedit din peștera de la Românești va avea loc în ultima duminică a lunii octombrie, pe data de 27, începând cu ora 13:00, iar intrarea este liberă pentru toți iubitorii de muzică. În acest an, evenimentul va fi susținut de Orchestra Operei Naționale Române din Timișoara, sub bagheta dirijorului Hermann Szabolcs.

RETIM

Soliștii invitați sunt mezzosoprana Gabriela Varvari și tenorul Cristian Bălășescu, iar repertoriul va include lucrări semnate de mari compozitori precum Mozart, Bizet, Strauss, Lehár și Kálmán. Amfitrionii concertului vor fi Cristian Rudic și Ioan Coriolan Garboni, care spune că evenimentul de la Românești este unic în lume.

„Sărbătorim 40 de ani de activitate concertistică, iar aceste concerte speologice într-o peșteră sunt un fenomen unic în lume, să știți. Nicăieri nu se mai întâmplă așa ceva. În anumite sisteme carstice se mai organizează evenimente cu muzică înregistrată, lumini sau formații foarte mici. Deci, din 1984 până în 2024 sunt 40 de ani. Așteptăm foarte multă lume, ca în fiecare an, și sperăm să nu avem probleme sau accidentări. Sunt mulți speologi implicați, care vor lucra două zile înainte și încă o zi după concert pentru a face curățenie.

Este o mare bucurie, dar și un efort extraordinar de mare, atât financiar, cât și logistic. Știți bine că aducem totul de jos, inclusiv instrumentele. Avem generatoare de curent, amenajările țin de curățirea peșterii, și mi-aș permite să mă adresez celor care vor veni la peșteră: vă rugăm să nu mai veniți îmbrăcați în ținute foarte lejere sau în haine care vă pot pune în pericol. Am avut situații cu doamne care au venit încălțate cu tocuri, crezând că este un concert normal.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

E necesar să aveți încălțăminte adecvată, deoarece în peșteră sunt 14°C și o umiditate de 90%. Concertul durează o oră și zece minute, iar programul este deosebit de atractiv. Și, bineînțeles, frumusețea locului este copleșitoare, cum spunea și doctorul Lupu, inițiatorul acestor concerte, nașul și protectorul lor”, spune Garboni.

Concertul simfonic din Peștera Românești are o istorie bogată, primul spectacol având loc în 1984, la inițiativa medicului și speologului Constantin Lupu, în cadrul Concursului Republican de Speologie Sportivă. De-a lungul timpului, acest eveniment unic a adus pe scenă artiști de renume internațional, precum Orchestra Regală Daneză, Corul Sabin Drăgoi și Orchestra Filarmonicii Banatul.

Primarul comunei Tomești, Costel Medelean, spune că traseul și parcările au fost amenajate și îi roagă pe participanți să respecte indicațiile oamenilor de ordine.

„Se poate urca cu mașina până la aproximativ 800 de metri de peșteră. Acolo am amenajat o parcare pentru toate autovehiculele care vor să urce până sus. Balustradele de pe potecă, dacă le putem numi așa, le-am înlocuit anul acesta pe toate. Se estimează că va fi vreme bună. Recomandăm invitaților și celor prezenți să respecte indicațiile organizatorilor în privința accesului spre peșteră. De la ora 12:30 se va permite accesul pe potecă. Nu există nicio taxă, intrarea este liberă, primul venit, primul servit. Vă așteptăm cu drag”, spune primarul comunei Tomești.

Organizat în parteneriat cu Primăria Tomești și Consiliul Județean Timiș, concertul este finanțat și susținut, din 1999, de Fundația Academică Culturală Timișoara (FACT).

Citiţi mai departe

Cele mai citite