Connect with us

Divertisment

Festivalul veverițelor și sarmalelor, la Buziaș. În program, muzică pe toate gusturile

Publicat

în

FOTO Arhiva

La finalul acestei săptămâni, în zilele de 1 și 2 iunie, Buziașul va fi gazda Festivalului „Zilele Veverițelor”, un eveniment care promite multă distracție, mâncare și băutură pentru toate gusturile. Ajuns la cea de-a VIII-a ediție, festivalul pregătește și în acest an numeroase surprize pentru participanți, inclusiv deliciosul concurs gastronomic „Cele mai bune sarmale din Banat”. Festivalul, devenit deja tradițional, este organizat de Primăria Buziaș în colaborare cu Consiliul Județean Timiș, Asociația pentru Dezvoltarea Zonei Buziaș și Asociația Culturală Izvorașul Buziaș.

RETIM

Programul evenimentelor este variat și atractiv. Sâmbătă, 1 iunie, festivalul începe la ora 10:00 cu un concert de Quintet de corzi pe Colonadă, iar de la ora 16:00, scena va găzdui spectacole de muzică ușoară, printre care evoluțiile formațiilor Cu Asar, Explosive și Springtime Band. Seara va fi încheiată de un spectacol exploziv susținut de Orchestra condusă de maestrul Miša Mijatović, alături de soliștii Milica Milovanović și Radiša Urošević din Serbia.

Duminică, 2 iunie, ziua începe la ora 10:00 cu un program de divertisment pentru copii, oferit de trupa de animatori „TAIMPARTY”. La ora 14:00 va avea loc concursul gastronomic „Cele mai bune sarmale din Banat”, iar între orele 13:00 și 22:00, publicul va putea savura un spectacol de ansambluri folclorice și soliști invitați. Ansamblurile folclorice includ Ansamblul Hora Belințului, Ansamblul „Laleaua Pestriță” din Nițchidorf, Ansamblul „Vermeșana”, Ansamblul de Dansuri Germane „Vergissmeinnicht” din Buziaș, Ansamblul „Izvorașul” Tineret și Junior de la Casa de Cultură Buziaș, Ansamblul „Sorocul” al Casei de Ajutor Reciproc al Pensionarilor – Primatim Timișoara și Ansamblul „Junii Gugulani”.

Autoliv angajează!

Soliștii invitați la festival sunt Ramona Vita, Liliana Laichici, Vasile Conea, Adrian Stanca, Carmen Popovici, Felicia Stoian, Cornelia Lupulescu, Ramona Gomboș, Oana Stanca, Raluca Stanca, Roxana Teodorescu, Franceska Rif, Sebastian Rămneantu, Darius Heghes, Trocan Sergiu, Razvan Poienar, Dugălie Sorin, Ramona Ilieș Drăgan, Patricia Cimponieru și Adela Jurchescu. Organizatorul spectacolului este Casa de Cultură Buziaș, coordonată de Adrian Stanca.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Divertisment

Competiția 3×3 Iulius Town Challenge are loc în acest weekend, iar kit-urile pentru „The Color Run” și „La Petrovaselo în vie” pot fi ridicate de la standurile din Iulius Mall

Publicat

în

Iulius Town încurajează practicarea oricărei forme de sport, astfel că susține evenimentele care promovează un stil de viață sănătos. Standurile de ridicare a kit-urilor de participare la cursele „The Color Run” și „La Petrovaselo în vie” se află în Iulius Mall, iar în weekend ești invitat la tradiționalul 3×3 Iulius Town Challenge, eveniment dedicat pasionaților de baschet. 

RETIM

Sâmbătă și duminică, 25 – 26 mai 2024, Iulius Gardens se va transforma într-un teren inedit de baschet, unde vor avea loc meciurile din cadrul competiției 3×3 Iulius Town Challenge. Pe lângă partidele de baschet de 3 la 3, vor avea loc și probe precum: concursuri individuale de aruncări de 3 puncte, aruncări libere, Skills Challenge și KNOCKOUT Challenge. Accesul este gratuit, așa că vino în Iulius Gardens să îți susții echipa preferată! 3×3 Iulius Town Challenge este la cea de-a treia ediție.

Dacă te-ai înscris la cea mai veselă și colorată cursă, „The Color Run”, te poți antrena săptămâna aceasta venind în Iulius Town pentru kit-ul de participare. Standul este amplasat la etajul Iulius Mall, în piațeta Intersport, iar voluntarii te așteaptă până pe 24 mai 2024 să îți ridici kit-ul.

Autoliv angajează!

Tot la etajul Iulius Mall, în piațeta Cinema City, se află standul de ridicare a kit-urilor pentru cursa „La Petrovaselo în vie”, eveniment care promovează alergarea în natură. Standul va fi prezent în Iulius Mall joi, de la ora 18.00, până la 21.00, și vineri, în intervalul orar 18.00 – 20.30.

Citiţi mai departe

Divertisment

Buziaș vă așteaptă cu un festival dedicat motocicliștilor și gulașului. Paradă cu cele mai spectaculoase motoare

Publicat

în

FOTO Facebook/Aero West Bike Fest/Flavius Vasile

Festivalul Aero West Bike Fest, cel mai mare eveniment dedicat motocicliștilor din județul Timiș, își va deschide porțile pe 24 mai, la aerodromul din Buziaș. Ajuns la a cincea ediție, festivalul promite două zile pline de activități spectaculoase și divertisment, atrăgând sute de bikeri din toată țara.

RETIM

Participanții vor putea să-și prezinte motoarele într-o paradă impresionantă, iar toți cei prezenți vor avea ocazia să savureze gulașul preparat la fața locului în ceaune uriașe. În plus, vizitatorii vor putea experimenta zborul cu avioane ușoare, oferindu-le o perspectivă inedită asupra evenimentului.

Pe lângă activitățile de la sol și aer, festivalul va oferi și un program muzical variat. Pe scenă vor urca artiști precum Loredana Ponoran, King Band, Daria, Cu Asar, Dream Storm, B-Ton și Cei Trei. Invitații speciali ai evenimentului sunt membrii trupei Cargo, care vor susține un concert în prima seară a festivalului, încântând publicul cu hiturile lor celebre.

Autoliv angajează!

Aero West Bike Fest promite să fie un punct de atracție major pentru pasionații de motociclete și muzică, consolidându-și reputația de eveniment de referință în regiune.

Citiţi mai departe

Divertisment

Cum a ajuns lugojeanul Lucian Onujec să vândă iepuri și în Marea Britanie: „Ei nu au uriaș german acolo”

Publicat

în

Lucian Onujec și-a mai adăugat o țară în portofoliu, unde iepurii săi au fost vânduți. Patru dintre urechiații săi uriași au ajuns în Marea Britanie. Un român din Anglia, care îi urmărește pagina, a făcut o primă comandă.

RETIM

„Am fost contactat de un băiat pe nume Florin, care este român, stabilit de mulți ani în Anglia. Mi-a urmărit pagina și a spus că mă urmărește de mult timp și este interesat de uriașul gri. În Anglia sunt alte varietăți de iepuri, precum uriașul flamand, care nu are caracteristicile și dimensiunile iepurilor mei. A fost puțin dificil cu transportul pentru că el nu a putut să vină personal și am găsit greu un curier avizat care să facă transportul,” spune Lucian.

Lugojeanul povestește că a găsit o firmă care să facă livrarea, însă condițiile sunt destul de greu de îndeplinit.

Autoliv angajează!

„Au fost foarte multe acte de pregătit, deoarece animalele, când intră în Anglia, trebuie să aibă pe certificat exact ora la care s-a făcut deparazitarea. Asta trebuie să se încadreze în 48 de ore, deci iepurii trebuie să fie deparazitați în ziua în care pleacă de la noi și să ajungă în Anglia în 48 de ore, altfel nu-i primesc. La ei politica de primire a animalelor este puțin diferită față de celelalte țări unde am trimis. Le-am trimis patru iepuri uriași, un mascul și trei femele. Au plecat chiar azi-noapte, sper să ajungă cu bine și să fie totul în regulă,” declară Lucian.

Are solicitări din întreaga lume

Până acum, urechiașii lui Lucian au ajuns în Ungaria, Germania, Bulgaria, Serbia, Spania, Polonia, Italia, America și Anglia. A mai avut solicitări din Brazilia și India, însă nu a reușit să trimită din cauza condițiilor de transport.

Crescătorul lugojean este căutat din întreaga lume datorită paginii sale de Facebook, German Giant Rabbits, care are peste 170 de mii de urmăritori. Lucian Onujec nu este doar un crescător oarecare. El se evidențiază în lumea crescătorilor de iepuri din România prin pasiunea și determinarea sa remarcabilă de a transforma iepurii săi în adevărați campioni. Are atât de multe titluri obținute cu rasa Uriaș German, că nici nu le mai știe numărul.

„Chiar nu știu să spun câte titluri s-au adunat, după 25 de ani de când cresc iepuri. Cel mai bun an a fost 2023, când am obținut titlul de campion național la Uriaș Gri și Uriaș Alb, plus la colecție, și titlul de vicecampion național la masculin, Uriaș German Alb. La aceste titluri naționale s-au mai adăugat opt titluri de campion la expozițiile desfășurate în diverse orașe din țară,” se mândrește crescătorul, care spune că titlurile naționale i-au adus și mai multe participări în competițiile internaționale, unde chiar dacă nu a obținut titluri, s-a clasat printre primii.

Citiţi mai departe

Divertisment

Festival al păstrăvului și multe obiective de vizitat, în acest weekend, în Țara Făgetului VIDEO

Publicat

în

În inima munților, la poalele Ruscăi și Padesului, se desfășoară an de an un eveniment cu totul special – Festivalul Păstrăvului. Mircea Borș, administratorul Pensiunii Alpin din Luncanii de Jos, ne vorbește despre acest loc binecuvântat de natură și ospitalitate.

RETIM

„Este un loc unde Dumnezeu ne-a dăruit o natură minunată. Pădurea de rășinoase și cea de foioase se împletesc, adăpate de pârâuri și izvoare ce se varsă în albia râului Bega. Aici viața abundă – animale, păsări, pești și plante – toate trăiesc în armonie în mijlocul unui paradis înverzit”, spune Mircea Borș.

Când are loc festivalul

În colaborare cu New Levites, Ghidul Banatului și Primăria Tomesti, Pensiunea Alpin organizează Festivalul Păstrăvului la început de sezon, în 18-19 mai. Participanții sunt invitați să se bucure de deliciile culinare specifice, cum ar fi salata din icre de păstrăv, păstrăv prăjit tradițional sau păstrăv afumat, alături de alte bunătăți locale.

Autoliv angajează!

„La festival, vă așteaptă muzică live, recitaluri de poezie și multe gânduri bune, toate pentru a întregi starea de bine a trupului și sufletului”, explică Mircea Borș. „Sâmbătă, după prânz, vom avea concerte, iar seara ne vom bucura de un foc de tabără și comuniune. Duminică, atmosfera va fi animată din nou la prânz.”

Ce puteți face în zonă

Dacă doriți destindere în natură, drumul nou Transluncani vă poarta către înălțimi. Și aici vă așteaptă locații minunate ; Forest Grill Transluncani cu pizza, grătare, băuturi …. și Quick Smile Coffee Transluncani, de la cota 730, unde relaxarea devine artă, când te lași purtat de hamacele de la terasa, te balansezi pe leagăne, sub cerul senin al munților și poți urmări filme în aer liber .

Cei dornici de o experiență completă pot alege să rămână peste noapte, prelungind astfel bucuria festivalului până duminică seara, cu vizite la obiectivele turistice din zona: bisericile de lemn, manastirile, cascadele etc.

Pensiunea Alpin din Luncanii de Jos este locul ideal pentru cei care caută o conexiune autentică cu natura și cu oamenii. Festivalul Păstrăvului promite să fie o experiență memorabilă pentru toți cei care doresc să se bucure de bucate tradiționale, peisaje superbe și o atmosferă de neuitat.

Citiţi mai departe

Cele mai citite