După luni de aşteptări şi speranţe, fanii voleiului lugojean se pot bucura acum, pe teren propriu, de o cupă de renume internaţională. În această dimineaţă, clubul voleibalistic din oraş a primit documentul oficial prin care a fost anunţat că va fi gazda ediţiei 2013 a Cupei Balcanice.
Anunţul, confirmat de conducerea CSM Lugoj, a fost făcut de primarul Francisc Boldea, care ne-a declarat ca lugojenii, deşi s-au temut ca voleiul va fi lăsat la o parte în acest an, au acum toate motivele să vină la sala sporturilor, acolo unde trei echipe internaţionale se vor lupta pentru trofeul balcanic. Pe lângă CSM Lugoj, pe teren vor lupta Beşiktaş Istanbul din Turcia şi Zeleznicar Belgrad din Serbia. Competiţia are loc în perioada 20-22 septembrie, actul fiind deja pe masa celor de la CSM Lugoj, trimis fiind zilele trecute de cei de la Federaţia Română de Volei.
Sincere felicitări pentru conducere şi Primărie. Fetele au reeditat performanţa din urmă cu doi ani, şi meritau să joace în faţa proprilor fani.