Premierul României, Victor Ponta, s-a aflat în această seară la Lugoj, după o zi plină în care s-a întâlnit la ora 14:00 cu vicepreședintele american Joe Biden și o scurtă vizită la Sibiu. În ciuda programului încărcat, Ponta și-a făcut timp și a ajuns și pe meleagurile lugojene și, chiar dacă nu a participat la evenimentele din oraș, cum au fost mitingul electoral de la teatru sau inaugurarea podului pietonal, primul ministru a participat la balul de final de campanie a celor de la PSD, care a avut loc la restaurantul Royal din oraș.
Alături de șefii de la Timișoara ai partidului, dar și de Liviu Dragnea și alți lideri politici de la București, Ponta s-a distrat pentru câteva ore alături de soția sa și de simpatizanții politici ai partidului, cu care s-a și fotografiat la final de petrecere. Premierul a părăsit restaurantul de lux în jurul orei 22:30, sutele de invitați fiind gata să imortalizeze momentul.
Chiar dacă presa nu a fost invitată la petrecere, poate și pentru că vizita premierului nu era anunțată oficial și o astfel de excursie cu elicopterul MAPN costă câteva mii de euro, reporterii noștri au obținut fotografii din interior. Din informațiile LUGOJEANUL.ro, Victor Ponta va petrece noaptea la o pensiune din oraș, mâine dimineață acesta plecând spre Timișoara, acolo unde are alte întâlniri de campanie.












Ce caută plagiatorul ăsta intr-un oraș cultural ?.
Era in trecere in drum spre presedentie
Va doresc succes.Eu votez Daciana Sirbu.
Uico mai bine ai da pa oi,esti degeaba
@iar arati ca esti un timpit
A sosit cu elicopterul MAPN ? Pai noi credeam ca vine cu barca trasa de jandarmi pe Timis.
VOTAM PSD
Astia sunt mai rau decat comunisti…..doar prostime ii mai poate vota. Dar asta este, ne meritam soarta