Iulius Mall

Epidemie de gripă în România. Câte cazuri au fost depistate la Lugoj

România se confruntă cu una dintre cele mai grave epidemii de gripă din ultimii ani. La nivel național, 18 persoane au murit și peste 7.000 au fost diagnosticate cu gripă în ultimele săptămâni, motiv pentru care Ministerul Sănătății a hotărât să declare epidemia cu o săptămână înainte decât la data preconizată.

Publicitate

În județul Timiș, peste 150 de cazuri de gripă clinică au fost confirmate doar în perioada 27 ianuarie – 2 februarie. Dintre aceste cazuri, 25 de pacienți au rămas internați în spitale. La capitolul viroze, aproape 3.000 de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, sau viroze, au fost raportate. Dintre acestea, 71 s-au lăsat cu internări, iar în cazul a 308 dintre bolnavi, aceștia au fost diagnosticați cu pneumoni.

Cazuri puține la spitalul din Lugoj

Cazurile de gripă au fost până acum puține la Lugoj. Potrivit conducerii spitalului, deocamdată în orașul de pe Timiș nu se impun măsuri de siguranță sporite, însă unitatea medicală a dispus deja vigilență în rândul medicilor care trebuie să fie atenți la evoluția numărului pacienților.

“La spitalul din Lugoj în acest moment nu avem niciun pacient internat cu gripă. A fost de exemplu ieri un copil care prezenta simptome, fiind transferat la pediatrie la Timișoara. Am avut câteva cazuri, de exemplu săptămâna trecută au fost externate trei persoane, fiind vorba despre cazuri ușoare”, a declarat pentru Lugojeanul.ro dr. Erwin Floroni, managerul spitalului lugojean.

Măsuri speciale în școli

Școlile și grădinițele din Lugoj și din întreg județul Timiș sunt atent supravegheate, multe dintre cazurile raportate de gripă și viroze plecând din unitățile de învățământ. Ministerul Educației a trimis școlilor o listă cu măsuri preventive ce vor fi puse în aplicare în fiecare școală din județ.

1. Realizarea zilnică a triajului elevilor de către personalul medical din unitățile de învățământ la începutul fiecărui schimb.
2. În cazul apariției de minimum trei cazuri de gripă confirmate într-o clasă de elevi/grupă de copii, cursurile clasei/grupei respective se vor suspenda. Focarul va fi raportat și la Direcția de Sănătate Publică județeană sau a municipiului București.
3. În cazul absenței timp de trei zile consecutiv a peste 20% dintre elevii unei unități de învățământ din cauza gripei confirmate, cursurile unității de învățământ se vor suspenda.
4. Realizarea dezinfecției unității de învățământ.
5. Pentru clasele/grupele unde vor fi suspendate cursurile, obligatoriu se va realiza dezinfecția spațiilor de învățământ.
6. Pentru toți copiii și elevii se vor asigura toate condițiile pentru respectarea normelor de igienă, mai ales în timpul pauzei de masă. Se va asigura obligatoriu apă și săpun în unitățile de învățământ, iar cadrele didactice se vor asigura de respectarea măsurilor de igienă personală și colectivă:
• Spălarea pe mâini ori de câte ori este cazul (înainte și după masă, după folosirea toaletei, la venirea acasă, etc.)
• Spălarea sub jet puternic de apă a fructelor și legumelor
• Consumul de apă doar din surse sigure, autorizate
7. Amânarea, pe cât posibil, a manifestărilor sportive, culturale, etc, pentru a preveni aglomerarea și pentru limitarea transmiterii infecțiilor respiratorii.
8. Revenirea în colectivitate a copiilor se va realiza obligatoriu cu adeverință medicală.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate