Campania de vaccinare pentru adolescenții de liceu ajunge și la Lugoj. Echipe mobile ale ISJ Timiș și Spitalul Militar Timișoara se vor deplasa miercuri, 2 iunie, la mai multe licee din Lugoj și Nădrag, după ce luni acestea au vizitat mai multe licee din Timișoara.
Echipele mobile vor poposi la Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște”, la Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu”, și Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu” din orașul de pe Timiș, dar și la Liceul Tehnologic „Traian Grozăvescu” din Nădrag.
Vaccinarea rămâne la alegerea fiecărui elev, serul folosit fiind cel produs de către compania Pfizer. Liceenii vor avea nevoie doar de buletin pentru vaccinare. Minorilor le trebuie o hârtie cu acord scris din partea unui părinte, pentru a se imuniza.