Iulius Mall

Unsprezece elevi din Jena au venit la Lugoj, într-un proiect de educaţie nonformală

Marți, 8 octombrie, ora 10.00,  la sediul Primăriei Municipiului Lugoj  a avut loc primirea unei delegații din orașul înfrățit Jena, Germania. Este vorba de 11 elevi și trei însoțitori de la centrul de copii și tineret KLEX din Jena care desfășoară un proiect, împreună cu Clubul Copiilor din orașul nostru.  Oaspeții se  află în vizită în Lugoj în perioada 6-11 octombrie. Delegația este condusă de  Christian Gensert, cel care împreună cu Simona Berghin, director al Clubului Copiilor Lugoj, au pus bazele acestei colaborări între cele două organizații care au ca obiect educația nonformală.

Obiectivul proiectului este schimbul de experiență și idei între cele două structuri similare și se realizează prin vizite reciproce. El va continua și pe parcursul anului viitor când un grup de la Clubul Copiilor Lugoj va fi oaspete al Centrului Klex, la Jena și va  încerca la fața locului să cunoască activitatea și rezultatele obținute de colegii din Germania.

Publicitate

„Oaspeții din Jena au fost primiți de către prof. ing. Francisc Boldea, Primarul Municipiului Lugoj. Edilul șef a adresat apoi cuvinte de apreciere pentru inițiativa de desfășurare a unui asemenea tip de proiect care apropie și mai mult comunitățile noastre și contribuie la dezvoltarea pe viitor a parteneriatului Lugoj-Jena, cea mai de succes relație de înfrățire a municipiului nostru. Oaspeții au adresat mulțumiri pentru primire și au avut cuvinte frumoase față de orașul nostru și pentru căldura si prietenia cu care au fost întâmpinați de către colegii din Lugoj”,  se arată într-un comunicat al Primărie Lugoj.

La întâlnire au mai participat și Oliver Zsilko, lugojean stabilit la Jena, cel care a facilitat contactul dintre Klex Jena și Clubul Copiilor Lugoj și Simona Berghin, director al Clubului Copiilor din municipiul nostru.

 

 

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate