Integrarea Banatului în România după Marea Unire a adus cu sine nu doar acte de entuziasm și unitate, ci și conflicte și suferințe pentru locuitorii regiunii. Mircea Rusnac, istoric bănățean, evidențiază într-un text captivant, pe Istoria Banatului unele dintre episoadele mai puțin cunoscute ale acestei perioade delicate.
Rusnac amintește că încă din 1922, Traian Vuia punea un semn de întrebare asupra unirii, considerând-o o „anexare deghizată”. Acest sentiment era împărtășit nu doar de liderii bănățeni, ci și de populație, care a suferit în urma „despicării” regiunii, conform spuselor lui Sever Bocu. Autoritățile române, așa cum le descrie Rusnac, adoptau un comportament adesea similar cu cel al ocupației militare, în loc să fie reprezentative pentru o unire voluntară. 
Le-au luat locomotiva, cu care au ajuns la București
Delegația care a prezentat actul Unirii la București în decembrie 1918 a întâmpinat dificultăți neașteptate. Mircea Rusnac citează dintr-o lucrare pro-unionistă, afirmând că episcopul Iuliu Hossu și ceilalți delegați au fost șocați de atitudinea „regățenilor”, care, inclusiv din cercurile militare, manifestau un interes imperialist față de bunurile din Banat.
Un exemplu concret este rechiziționarea locomotivei „nemțești” cu care veniseră.
„Cu tot entuziasmul ameţitor, episcopul Iuliu a trebuit să constate, contrariat, şi note imperialiste în gândurile despre Ardeal ale unor «regăţeni», mai ales din cercurile militare. Fratele Ioan Hossu, inginerul de căi ferate, care însoţea delegaţia în calitate de şef al gării din Sibiu şi gestionar al trenului, aparţinător unei societăţi pe acţiuni, l-a informat pe episcopul Iuliu şi pe ceilalţi delegaţi, că nu vor mai avea cu ce se întoarce acasă, deoarece le-a fost «rechiziţionată» splendida locomotivă «nemţească» cu care veniseră. Cu o generoasă înţelegere a situaţiei, episcopul Iuliu şi-a consolat fratele pentru această pierdere, sugerându-i s-o considere o altă jertfă pentru Unire.”, arată istoricul.
Un director, trimis de la București, și-a trimis acasă perdelele instituției
Aceste incidente au fost doar începutul. Autoritățile noi din București aduceau cu ele o atitudine similară. În Lugoj, noul director al poștei, un „regățean”, laudă perdelele instituției și exprimă dorința de a le avea acasă. Aceste evenimente au determinat viitorul academician Constantin Daicoviciu să constate diferențele între administrația austro-ungară și cea românească.
„În momentul unirii cu ţara, în Lugoj, ca peste tot în Ardeal şi Banat, s-a efectuat schimbul de administraţii. Astfel, sosit din Bucureşti, noul director al poştei din Lugoj, «regăţean» get-beget, şi-a vizitat instituţia, iar la sfârşit, privind încă o dată cu atenţie în jur, a exclamat: frumoase perdele, să mi le aduceţi acasă!
Aflat în vizită în Banat, Nicolae Iorga a confiscat un automobil
Mentalitatea politicienilor români s-a dovedit a fi distructivă la Conferința de Pace din 1919-1920, unde se pare că unii lideri, cum ar fi Ionel I.C. Brătianu, preferau frontiere care să le avantajeze, indiferent de consecințele pentru Banat. Noile frontiere au fost ratificate în 1923, iar dezaprobarea a fost vocalizată și de ziarele locale.
„Mentalitatea de ocupant a autorităţilor române nu s-a dezminţit nici mai târziu în Banat. Într-atît de convins a fost prim ministrul Nicolae Iorga de acest lucru, încît, după ce a vizitat, în vara anului 1931, Timişoara, în suita regelui Carol al II-lea, a decis să rechiziţioneze pentru guvernul central automobilul Lincoln, cumpărat de localnici pentru nevoile de reprezentare şi protocol ale proaspăt desfiinţatului Directorat al Banatului”, arată Mircea Rusnac.
Așadar, istoria Banatului după Unirea cu România a fost marcată de suferințe, deziluzii și un sentiment de trădare resimțit de locuitori. Aceste detalii, scotocite de Mircea Rusnac, dezvăluie o altă fațetă a perioadei, departe de versiunea oficială prezentată în manualele școlare și lucrările de istorie.
