Doi elevi au fost eliminați de la prima probă a Bacalaureatului, la Limba și literatura română, la Lugoj. Aceștia au fost prinși încercând să copieze, motiv pentru care au fost scoși din examen și notați cu nota 1. Elevii, care au susținut examenul la Aurel Vlaicu, nu vor mai putea susține Bacalaureatul până la anul.
Potrivit Inspectoratului Județean Școlar Timiș, cei doi elevi din cei patru în total prinși la nivel județean, au avut asupra lor telefoane și căști cu care au încercat să fraudeze examenul. La proba de limba română, elevii au avut de scris la subiectul al treilea un rezumat al romanului Moromeții de Marin Preda.