
Digul din centru municipiului Lugoj, grav afectat de inundațiile devastatoare din urmă cu patru ani, rămâne într-o stare precară și astăzi, deși autoritățile promiteau repararea acestuia imediat după inundațiile din iunie 2020. Situat în cartierul Ștrand, digul de beton în lungime de aproape un kilometru continuă să fie o amenințare pentru comunitate.
Responsabilii de la Apele Române anunțau acum doi ani că Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) va începe procedura de achiziție pentru reparații, iar proiectul tehnic a fost deja remis. Cu toate acestea, digul rămâne nereparat până în prezent.
Proiectul tehnic prevedea refacerea părților deteriorate ale parapetului, etanșarea rosturilor și fisurilor, și asigurarea unei permeabilități reduse la apă pe o lungime de 970 de metri. Cu toate acestea, lucrările nu au început din lipsă de acoperire bugetară.
Sorina Neaga, purtătorul de cuvânt al ABA Banat, a confirmat că investiția este prinsă în bugetul de investiții și că anul acesta se vor executa lucrările de refacere a digului.
„Refacerea digului din centrul Lugojului, pe tronsoanele avariate de viituri, face parte din lucrarea complexă de investiții propusă de ABA Banat, și anume consolidare și reprofilare râu Timiș pe sector Lugoj, frontieră Serbia, județul Timiș. Este vorba de o lucrare foarte mare, întinsă până la granița cu Serbia. Achiziția execuției lucrărilor a fost finalizat anul trecut, în decembrie 2023, când a fost semnat și contractul de execuție al lucrărilor propuse. Lucrările prevăzute în această investiție vastă vor începe până în luna aprilie a acestui an. Nu ne putem pronunța cu exactitate când anume vor începe efectiv lucrările la parapetul de beton din municipiul Lugoj, dar vă putem spune că vor demara anul acesta”, a declarat purtătorul de cuvânt, pentru Lugojeanul.ro.
În lipsa unei intervenții rapide și eficiente, cartierul Ștrand rămâne expus riscului de noi inundații și pagube materiale semnificative.